Sindicaliștii acuză: Statutul polițistului, modificat cu încălcarea Constituției. Ce spune Avocatul Poporului

Sindicaliștii acuză: Statutul polițistului, modificat cu încălcarea Constituției. Ce spune Avocatul Poporului

Intervenția Guvernului

Modificarea statutului poliţiştilor şi statutului militarilor a fost anunțată, vinerea trecută, de Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului.

„Au fost instituite reglementări care să întărească disciplina ierarhică în cadrul acestor instituţii şi pentru a reglementa situaţia unor angajaţi care trebuie în această perioadă să fie la dispoziţia instituţiilor de ordine şi siguranţă publică, în vederea combaterii efectelor epidemiei cu coronavirus”, a anunţat Ionel Dancă. Potrivit acestuia, prin Ordonanţa de urgenţă se întrerup concediile de odihnă pentru personalul acestor instituţii, se iau măsuri pentru asigurarea continuităţii programului de lucru. Totodată, detaşarea personalului în vederea efectuării misiunii se va face obligatoriu fără acordul angajatului şi, de asemenea, se suspendă prevederile legate de pensionare anticipată pentru personalul din aceste instituţii pe perioada stării de urgenţă.

Iată cum motivează Guvernul României adoptarea acestei ordonanțe.

Ne puteți urmări și pe Google News

Guvernul motivează adoptarea acestei OUG având în vedere instituirea stării de urgență, ținând cont de necesitatea intensificării eforturilor în vederea executării misiunilor pe domeniul ordine și siguranță publică/situații de urgență, precum și a altor misiuni cu caracter special determinate de specificul situației de criză pe fondul răspândirii epidemiei COVID-19.

Astfel, în opinia Executivului, toate aceste aspecte pot constitui o vulnerabilitate a modului de intervenție a structurilor implicate în asigurarea ordinii și siguranței publice/situațiilor de urgență, vizând faptul că situațiile descrise reclamă responsabilități instituționale, care nu pot fi amânate, pentru adaptarea la cerințele operative.

„Luând în considerare faptul că lipsa unor instrumente juridice produce consecințe negative în privința funcționarii instituțiilor statului și, implicit, afectează capacitatea de asigurare a unui grad de securitate adecvat pentru cetățeni, intervine așadar obligația autorităților statului de a înlătura această vulnerabilitate printr-o intervenție legislativă care să asigure funcționalitatea prevederilor statutare”, se arată în expunerea de motive a OUG nr. 36/2020.