Simptomul inofensiv care poate fi cauza AVC-urilor inexplicabile la tineri

Simptomul inofensiv care poate fi cauza AVC-urilor inexplicabile la tineriSursa foto: Arhiva EvZ

Un nou studiu amplu realizat în 13 țări europene a schimbat semnificativ modul în care înțelegem accidentele vasculare cerebrale (AVC) în rândul persoanelor tinere, sub 50 de ani.

Un factor de risc neobișnuit pentru AVC

Conform cercetătorilor, până la jumătate dintre AVC-urile apărute la tineri nu pot fi explicate prin factorii de risc clasici, cum ar fi hipertensiunea, fumatul, obezitatea sau diabetul. În schimb, migrena cu aură  o formă severă de migrenă adesea însoțită de tulburări vizuale și senzoriale  este identificată ca principalul factor de risc non-tradițional pentru AVC la această categorie de vârstă.

Dr. Jukka Putaala, coordonatorul studiului și șeful Secției de AVC din cadrul Spitalului Universitar Helsinki, a declarat: „Ne-a surprins cât de mare este rolul factorilor de risc netradiționali, în special migrena. Se pare că, în cazul tinerilor, aceasta este una dintre cele mai semnificative cauze ale accidentului vascular cerebral.” Migrena cu aură a fost identificată ca un factor semnificativ, deoarece nu doar agravează starea pacientului, dar poate afecta și circulația sanguină, crescând riscul de AVC.

AVC

AVC / sursa foto: dreamstime.com

O problema cardiaca  poate crește riscul de AVC

Studiul a examinat, de asemenea, un defect cardiac frecvent întâlnit, denumit foramen ovale permeabil (FOP), un orificiu între camerele superioare ale inimii care, în mod obișnuit, nu provoacă probleme de sănătate. Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit că în cazul persoanelor care suferă de migrenă cu aură, prezența FOP-ului crește considerabil riscul de accident vascular cerebral.

În analiza celor 1.000 de pacienți tineri cu AVC ischemic de tip criptogenic (fără o cauză clară), cercetătorii au observat că la pacienții cu FOP, migrena cu aură a fost responsabilă pentru 46% dintre cazurile de AVC, comparativ cu doar 23% în cazul celor fără acest defect. Aceste rezultate sugerează că combinația dintre migrena severă și defectele structurale ale inimii poate avea un impact semnificativ asupra sănătății vasculare, iar un diagnostic corect și timpurile ar putea preveni cazurile de AVC inexplicabile.

Factorii de risc specifici femeilor tinere

Un alt aspect important al studiului este legat de riscurile specifice femeilor tinere, care includ complicații precum diabetul gestațional, preeclampsia și nașterile premature. Aceste condiții sunt asociate cu o creștere semnificativă, de aproximativ 70%, a riscului de AVC, indiferent de alți factori de risc.

De asemenea, în ultimii ani, incidența accidentelor vasculare cerebrale în rândul femeilor tinere a crescut, ceea ce face ca aceste descoperiri să fie deosebit de relevante. Dr. Putaala subliniază importanța evaluării istoricului migrenelor și sarcinilor la femeile tinere, susținând că aceste informații pot face diferența în prevenirea unui AVC.

În România, având în vedere numărul tot mai mare de cazuri de AVC în rândul tinerilor, este esențial ca medicii de familie și neurologii să includă în evaluările de rutină întrebări referitoare la migrene și istoricul sarcinilor. De asemenea, investigațiile cardiace pentru depistarea unui FOP, deși mai puțin uzuale, ar putea deveni relevante pentru pacienții tineri care prezintă simptome inexplicabile, citează ABC.

Ne puteți urmări și pe Google News