Simona Halep va avea o adversară din calificări, în primul joc la China Open

Simona Halep va avea o adversară din calificări, în primul joc la China Open

Simona halep, locul 2 mondial, va fi principala favorită a turneului de categorie Premier Mandatory de la Beijing, turneul la care Serena Williams (1 WTA), şi rusoaica Maria Şarapova (3 WTA) nu participă.

Tenismena constănțeancă va debuta la turneul din China împotriva unei sportive venite din calificări. Dacă va câștiga acest meci, românca va evolua în turul al doilea cu franțuzoaica Alize Cornet (34 WTA), care la rându-i va trebui să treacă de runda inaugurală.

Irina Begu ( 26 WTA), va evolua cu croata Mirjana Lucici-Baroni, 84 WTA (1-1 la meciuri directe, ambele în 2009), Monica Niculescu, locul 47 WTA, se ba duela cu australianca Samantha Stosur (21 WTA), iar Alexandra Dulgheru, locul 55 WTA, va juca împotriva sportivei braziliene Teliana Pereira, locul 51 WTA.