Fostul mare sportiv Ion Țiriac sare din nou în apărarea Simonei Halep. Omul de afaceri consideră că jucătoarea de tenis este doar o victimă în scandalul dopajului cu roxadustat. Totuși, adaugă Țiriac, constățeanca are partea ei de vină pentru că nu a verificat lista substanțelor interzise.
Omul de afaceri Ion Țiriac crede în continuarea în nevinovăția Simonei Halep și sare din nou în apărarea jucătoarei. Magnatul este de părere că sportivei noastre i se poate imputa un singur lucru. Fostul mare jucător de tenis, Țiriac consideră că Simona nu este nimic altceva decât o victimă în tot cazul de dopaj.
Ion Țiriac: „Simona are o singură vină”
Ion Țiriac, o învinuiește totuși pe Simona Halep că a dat dovadă de neglijență, dat fiind faptul că nu a verificat lista medicamentelor interzise.
„Cu Simona Halep se complică treburile şi mai mult începe ea să aibă dreptate decât altcineva. De ce? Uite acum ce a făcut Gazeta Sporturilor cu doi jurnalişti, trimiţându-i acolo (n.r. - în Canada), ce au aflat şi pe lângă asta, dup-aia s-au închis toate acestei căi care puteau fi atacate, au fugit toţi ca şobolanii. De ce? Unde?”
„Ea are o singură vină, părerea mea. Faptul că nu a verificat ca echipa ei să îi scrie lista aia de medicamente ce a luat acolo, cum a făcut Andreea Răducan. Aici, echipa ei trebuia să justifice de ce i-a dat, cum i-a dat şi aşa mai departe.
Nu poţi să-mi spui că vineri e negativă şi luni e pozitivă, iar comisia asta care a judecat-o să spună `suntem de acord că a fost viciată`.”, a spus Ţiriac pentru Antena Sport.
Simona Halep se apără
În apărarea ei, constățeancă a invocat că roxadustatul identificat în corpul ei provine de la suplimentul Keto MTC Schinoussa. Supliment produs de o firmă din Canada.
O echipă a publicației Gazeta Sporturilor s-a deplasat în Canada pentru a obține o opinie din partea societății canadiene. Jurnaliștii au stat de vorbă cu grecul Kostas Koveos, unul dintre reprezentanții companiei. Kostas este fratele celui care administrează firma canadiană.
Deși, a dat câteva declarații, reporterii de la Gazeta Sporturilor nu au mai reușit să-l contacteze și a doua zi, iar pe poarta companiei canadiene era pus lacătul.
Ion Țiriac a îndemnat-o de dubla câștigătoare de Grand Slam să acționeze în instanță compania din Onatario. Deși, în presa autothtonă au apărut informații că Simona Halep ar fi ascultat sfatul omului de afaceri, reprezentantul Quantum Nutrition a dezmințit aceste zvonuri.
Reprezentanții Quntum Nutrition ”au spălat putina”
„Sigur. Nu putem să vorbim foarte multe despre caz, dar suntem în legătură cu avocații noștri. Inclusiv în dimineața asta am discutat. Nu înțeleg de unde vin lucrurile astea. Sunt destul de sigur că media adaugă informații de la ea”, a precizat grecul Koveos Kostas.
Potrivit celor spuse de Koveos, rolul companiei în cazul de dopaj al Simonei Halep se oprește odată cu procesul de la ITIA.
„E foarte interesant că oamenii au ajuns să știe cine suntem dacă identitatea noastră a fost scoasă din dosar… Iar informația a apărut în România, ceea ce înseamnă că sursa este din România. Avocații noștri ne-au spus că rolul nostru se oprește la procesul de la ITIA. Dacă ea (n.r. – Halep) dorește să facă apel, e treaba ei”.
Kostas Koveos le-a mai declarat jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor că nu ar face rău nimănui.
Suntem o familie de greci serioși, ortodocși, care fac business cu credință în Dumnezeu! Nu am înșelat niciodată pe nimeni. Cred în Dumnezeu, mi-e frică de El și de moarte și nu aș face niciodată nimic rău!”, a spus Kostas Koveos, pentru sursa citată.