Simona Halep, pusă la punct. A dezamăgit și i-a fost bătut obrazul

Halep, şapte ani top în top 10 WTA

După ce Simona Halep s-a plâns că Federația Română de Tenis i-a întors spatele într-un moment de cumpănă,  Ruxandra Dragomir, șefa FRT de la acea vreme, a reacționat prompt.

Simona Halep (29 de ani) susține că FRT nu i-a oferit sprijin în carieră, ba chiar ar fi înjosit-o în anul 2011, după ce i s-a interzis accesul la Centrul Național de Tenis, baza sportivă în care constănțeanca își desfășura antrenamentele.

Ruxandra Dragomir i-a dat peste nas Simonei: „Am nominalizat-o la națională în detrimentul altor jucătoare mai bine clasate!”.

Fostă ocupantă a locului 15 WTA, Ruxandra Dragomir, este dezamăgită de declarațiile Simonei Halep. Dragomir nu își amintește momentul în care Simonei i s-a interzis accesul la Centrul Național de Tenis, explicând că a convocat-o pe Halep la echipa națională în detrimentul unor jucătoare mai bine clasate: „Chiar nu știu ce s-a întâmplat atunci, chiar nu îmi amintesc. Îmi pare rău dacă Simona a declarat lucrul acesta.

 Am sprijinit toate jucătoarele

Ar fi mai bine dacă și-ar aminti că atunci când eu eram căpitan la Fed Cup am fost primul căpitan care a nominalizat-o în echipa națională, pe când ea avea 17 ani, după ce a făcut semifinală la juniori, la Australian Open! Nu știu dacă a declarat cu rea intenție ceea ce a declarat, dar îi reamintesc lucrul acesta. Puneți dumneavoastră în balanță și cântăriți ce s-a întâmplat. Eu am nominalizat-o în echipă în detrimentul unor jucătoare care erau mult mai bine clasate”, a reacționat Ruxandra Dragomir potrivit ProSport.

Am sprijinit toate jucătoarele atât din postura de căpitan, cât și ulterior, ca președinte FRT. Era o junioară și eu am avut încredere în ea. Dacă ea vrea să își amintească doar lucrurile rele, este problema ei! Relația mea cu Simona este una bună și îmi pare rău că și-a amintit doar de perioada în care eram eu la federație. Dacă acum la federație sunt lucrurile extraordinare și atunci când am fost eu erau lucruri rele, asta rămâne să comenteze și celelalte jucătoare”, a mai precizat Ruxandra Dragomir, una dintre cele mai titrate jucătoare din istoria tenisului românesc.