Simona Halep, fostul lider WTA, s-a întors pe teren sâmbătă la Cluj-Napoca, unde a participat la Sports Festival alături de alte staruri ale tenisului mondial.
Steffi Graf și Andre Agassi au jucat împotriva Simonei Halep și lui Andrei Pavel într-un meci demonstrativ. Cuplul românesc s-a impus în fața legendelor Graf și Agassi cu scorul de 8-4.
Simona Halep a revenit pe teren
Înaintea meciului, Simona Halep a ținut un discurs în fața celor prezenți, ocazie cu care și-a exprimat recunoștința pentru susținerea oferită în special în perioada suspendării. Sportiva le-a transmis tuturor ca își dorește de acum încolo să împărtășească cu toată lumea realizările sale:
„Ca de fiecare dată, am o primre deosebită aici la Cluj. A mers direct la inimă, mai ales după perioada prin care am trecut. Sunt bucuroasă să fiu din nou pe un teren de tenis. De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis”, a spus Halep înainte de a juca, ovaţionată de public.
„Mi-aţi dat multă putere. Nu vreau să sune a discurs de retragere, pentru că mă gândesc la revenire, nu la retragere. Sper să fiu aptă să mai joc la cel mai înalt nivel şi să ne bucurăm împreună. Vă mulţumesc pentru toată susţinerea din aceşti doi ani. Au fost grei, dar astăzi este bine”, a adăugat ea.
Meciuri demonstrative la dublu
Cu Raluca Olaru în rolul de arbitru, Simona Halep, Steffi Graf, Andre Agassi, Justin Gimelstob, Andrei Pavel și Horia Tecău au captivat publicul prin participarea la două meciuri demonstrative de dublu. Aceste dueluri au fost presărate cu momente de dialog cu vedetele prezente în tribună, printre care s-au numărat Ilie Năstase, Ion Țiriac și Virginia Ruzici.
În primul meci, Andre Agassi și Justin Gimelstob au jucat împotriva perechii Horia Tecău și Andrei Pavel. La scorul de 3-3, Simona Halep l-a înlocuit pe Pavel, iar Steffi Graf l-a înlocuit pe Gimelstob, pentru doar un game. Ulterior, echipele inițiale s-au reformat, iar fetele au revenit la margine. Pavel și Tecău au învins cu 6-3 în final.
Andrei Pavel a avut o prestație impresionantă și în al doilea meci, unde a făcut echipă cu Simona Halep. Cei doi au învins cuplul Graf/Agassi cu scorul de 8-4.
Simona Halep, despre Wimbledon şi turneul Iași Open
Simona Halep, dublă câştigătoare de Grand Slam, are probleme mari din cauza accidentările, iar programul cu privire la viitoarele turneee este incert.
Jucătoarea de tenis a primit un wildcard din partea organizatorilor de la Iaşi Open, turneu care va face parte din categoria WTA 250 din acest an. Dar, din păcate, jucătoarea de tenis nu crede că va putea participa.
„Nu cred că voi juca. Momentan nu am decis absolut nimic. Trebuie să mă recuperez în totalitate cu genunchiul și să văd ce am de făcut”, a declarat Simona Halep în urmă cu o săptămână.
Simona Halep a fost întrebată şi despre turneul de la Wimbledon. Dar, spune ea, deocamandată nu știe nimic, iar pentru a participa are nevoie de un wildcard din partea organizatorilor.
„Încă nu dau niciun răspuns clar, pentru că nu știu”, a mai declarat Halep.