Simona Halep este convinsă că a fost o contaminare și că cineva i-a vrut răul. Jucătoarea de tenis a declarat că a respectat mereu acest sport și că a fost împotriva dopajului.
Simona Halep a declarat că nu a mai vorbit cu Patrick Mouratoglou de câteva luni și că și-ar fi dorit ca francezul să iasă mai devreme în față să recunoscă că a greșit. Sportiva a mai spus că este nevinovată și că a fost o contaminare.
Este convinsă că a fost o contaminare
„Așa au spus (n-r- = concluzia ITIA, că a fost dopaj), dar este foarte clar că a fost o contaminare. Cu trei zile înainte de rezultatul pozitiv la proba de urină, am avut rezultate negative la probele de sânge și urină. Așa că mi s-a spus la început că este o cantitate extrem de mică din această substanță interzisă, iar în acele trei zile nu aș fi putut să mă dopez. Nu a fost intenția mea și nu am avut niciodată intenția de a face ceva greșit sau ceva lipsit de respect față de acest sport, pentru că am respectat totul și mi-am dedicat viața tenisului.
Am alte principii, așa că nu m-am gândit să trișez în tenis. Sunt două lucruri: contaminarea – cred că este un argument foarte puternic pentru mine –, iar al doilea, probele de sânge. Am făcut foarte multe analize și toate au fost negative. Așa că nu au găsit niciodată nimic în neregulă în sângele meu. Deci, cu aceste două chestiuni, sunt încrezătoare să merg la TAS”, a spus Halep.
Simona Halep, încurajată de fani
Simona Halep a mai spus că a fost mereu împotriva dopajului și că nu a încercat niciodată să trișeze. Aceasta a declarat că este recunoscătoare pentru toate mesajele frumoase pe care le-a primit din partea fanilor și a altor sportivi. Ei au ajutat-o să treacă peste probleme și să aibă încredere.
„Am fost mereu împotriva dopajului, știți că am vorbit insistent despre asta, așa că nici măcar nu mi-a trecut prin minte, niciodată în viața mea, să fac așa ceva. Deci a fost un șoc. M-am luptat cu partea emoțională, pentru că a apăsat foarte greu pe umerii mei, iar când am văzut cât de mult este dezbătut în public acest subiect, chiar mi-a fost afectată sănătatea mintală. Am primit mii de mesaje, mesaje bune, iar cel mai important lucru este că niciodată nimeni nu mi-a spus ceva negativ.
Toate mesajele au fost pozitive, iar asta mi-a dat puterea să continui să lupt în fiecare zi, să arăt că nu am făcut nimic rău. Și adversarele și-au arătat sprijinul și apreciez foarte mult, pentru că înseamnă foarte mult pentru mine. Concurăm pe teren, dar când ești în cea mai grea situație, îți sunt alături și te sprijină. La fel și legendele tenisului. Am primim atât de mult sprijin din partea lor, au vorbit public despre mine. Înseamnă foarte mult, mă sprijină total. Totul mă ajută să rămân puternică în aceste vremuri dificile și să lupt ca să-mi curăț numele”, a declarat jucătoarea de tenis.
Simona Halep, dezamăgită de Patrick Mouratoglu
Românca a mai declarat că Patrick Mouratoglu și-a recunoscut vina, dar mult prea târziu. După această experiență, sportiva a spus că a învățat o lecție importantă, să nu mai aibă încrede în toată lumea.
„Într-adevăr, a ieșit public. Mi-aș fi dorit să fi făcut asta puțin mai devreme. Am încetat să mai lucrez cu Academia Mouratoglu de ceva timp. Când m-am trezit în această situație, mi-a fost greu, pentru că mereu am avut încredere în echipele mele, în echipele anterioare și în toți cei cu care lucrez. Pentru că simt că, dacă am încredere, am șanse mai mari să am performanțe maxime. Am fost întotdeauna deschisă să învăț de la oameni. De aceea angajezi oameni, pentru că ai nevoie de informații, trebuie să devii mai bun. Așa că mereu am avut încredere, iar încrederea mea este acum un pic zdruncinată. Pe viitor, nu știu cum va fi, dacă voi mai putea avea încredere din nou. Probabil va trebui să învăț (n.a. să aibă din nou încredere). Pentru că acesta este principiul meu în viață, dacă angajezi pe cineva și lucrezi cu acea persoană, trebuie să existe încredere.”, a spus Halep la Euronews.