Cumulul pensiei cu salariul. Vârsta până la care pot munci românii

Cumulul pensiei cu salariul. Vârsta până la care pot munci românii pensionari / Sursă foto: Dreamstime

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Protecției Sociale, spune că noua lege a pensiilor nu interzice cumulul acestor drepturi cu salariul. Orice român poate munci până la 70 de ani, în anumite condiții.

Românii pot lucra până la 70 de ani fără probleme, susține ministrul PSD al Muncii.

Simona Bucura Oprescu, despre cumulul pensiei cu salariul

Ministrul Muncii susține că noua lege permite românilor să cumuleze în continuare pensia cu salariul. Simona Bucura Oprescu spune că aceștia pot alege să rămână în activitate până la vârsta de 70 de ani, în anumite condiții. Speranța de viață în România este, conform datelor statistice, este 72,8 ani. Este cu opt ani mai mică descât media la nivelul Uniunii Europene

„Persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă și continuarea activității cu acordul anual al angajatorului până la împlinirea vârstei de 70 de ani”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Românii au o speranță de viață cu zece ani mai mică decât locuitorii din unele state vest-europene. Acest lucru nu-i împiedică pe politicieni să le recomande să muncească mai mult, până la 70 de ani.

„Este opțiunea pe care fiecare dintre noi o avem, aceea de a beneficia de pensie sau de a continua activitatea. Putem avea în continuare și contract de muncă și putem în continuarea să avem și cumulul pensiei cu salariul fără absolut nicio problemă, dar dacă dorim să rămânem la același angajator avem posibilitatea de a rămâne cu acordul angajatorului până la 70 de ani”, a mai spus ministra PSD, conform Realitatea Plus.

Pensii

Sursa foto: Arhiva EVZ

PSD a mărit vârsta până la care putem munci

Guvernul PSD a majorat vârsta până la care românii pot rămâne în activitate. Simona Bucura Oprescu a confirmat că aceștia pot munci până la 70 de ani. Cu doi ani mai mult decât prevedea legea anterioară.

Ea are o problemă cu prevederile din PNRR, care impun României să încadreze bugetul de pensii în 9,4% din PIB.

„În 2020-2021 s-a negociat PNRR-ul. Din păcate, aici România și-a luat un angajament pe care nouă ne-a fost destul de greu să îl acomodăm cu condițiile reale ale pensionarilor din România, fiindcă în acest PNRR s-a băgat 9.4% acel procent care practic îngheța pensiile românilor până în 2070 și care menținea pensiile românilor la un nivel foarte scăzut în raport cu toate pensiile din Uniunea Europeană. Media europeană este de 13,6%, cheltuială din PIB cu pensiile. În Italia și în Grecia avem peste 17%, în Franța 15,9”, a declarat ministra PSD.

Fiind vorba despre un indice exprimat în procente, pensiile românilor pot crește fără probleme în condiții de performanță economică. Cu cât PIB-ul este mai mare, cu atât procentul alocat, de 9,4% ar fi mai ridicat.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Simona Bucura Oprescu nu mai este sigură de majorare în septembrie

Recalcularea pensiilor a fost prezentată, anul trecut, de Simona Bucura Oprescu drept o nouă majorare a drepturilor, a doua din acest an. Realitatea o contrazice. Doar circa 60% dintre pensii vor crește, iar alte 30% se vor diminua după recalculare. Românii care vor primi decizii cu pensii mai mici decât cele actuale nu vor primi mai puțini bani. Este interzis prin Constituție ca un drept acordat să fie retras.

Conform legii făcute de Simona Bucura Oprescu, însă, aceștia nu vor mai beneficia de majorările de la început de an. Ei vor rămâne cu pensiile în plată până când veniturile reale și cele de pe hârtie se vor egaliza.

Mai mult, aceste pensii nu sunt dintre cele mai mari și nu asigură un nivel de trai decent pentru majoritatea celor care le primesc. Deci, suspendarea indexărilor anuale va reprezenta o tăiere a drepturilor pentru aproximativ 1,5 milioane de pensionari.