Fostul premier italian Silvio Berlusconi, anchetat în mai multe dosare penale, a efectuat ieri o scurtă vizită în staţiunea Soci, de pe coasta rusă a Mării Negre, unde s-a întâlnit cu premierul Vladimir Putin, ales preşedinte în alegerile din 4 martie, şi cu liderul în exerciţiu de la Kremlin, Dmitri Medvedev, transmite agenţia Interfax.
Nu se ştie exact scopul vizitei lui Berlusconi la Soci. Reprezentanţii oficiali ai “tandemului" la putere în Rusia nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect, ba chiar au încercat să-l evite.
Site-urile oficiale ale preşedinţiei şi guvernului Federaţiei Ruse confirmă doar faptul vizitei fostului premier italian, postând câteva fotografii de la întâlnirea celor trei, care întâmplător a avut loc chiar de 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii, la staţiunea de schi Krasnaia Poliana din Soci.
Ca întotdeauna, întâlnirea dintre Putin şi Berlusconi a avut loc într-o atmosferă de secretomanie absolută, comentează la rândul său Il Sole 24 Ore, preluat de Agerpres.
“Fostul premier italian a dorit se pare să-l felicite personal pe Vladimir Putin pentru victoria în alegerile prezidenţiale, dar aşa cum a spus purtătorul de cuvânt al premierului rus Dmitri Peskov, programul vizitei nu va fi făcut public", indică publicaţia italiană.
La sfârşitul lunii februarie, tribunalul din Milano a stabilit că Berlusconi beneficiază de prescrierea faptelor în procesul în care era acuzat că i-ar fi oferit mită în schimbul unor false mărturii fostului avocat britanic David Mills, în cadrul unor proceduri datând din anii 1990. Cu toate acestea, împotriva fostului premier sunt pe rol alte trei dosare, între care unul privind acuzaţiile că ar fi beneficiat de serviciile sexuale ale unor prostituate minore.