Republica Moldova. Europarlamentarul român Siegfried Mureșan, președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, a adresat un apel moldovenilor, înainte de referendumul din 20 octombrie. Mureșan i-a îndemnat pe moldoveni să voteze în număr mare, în orice colț al lumii ar fi.
Mureșan: Referendumul e crucial pentru viitorul țării
Europarlamentarul român Siegfried Mureșan îi îndeamnă pe moldoveni să participe în număr cât mai mare la referendumul constituțional. Plebiscitul urmează să pună punctele pe „i” privind viitorul Republicii Moldova, iar cetățenii cu drept de vot își decid acum soarta.
„Aveți șansa să decideți viitorul țării voastre! Vă încurajez să mergeți la urne în număr cât mai mare și să votați la Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană!”, susține europarlamentarul.
Mureșan mai spune că au fost create toate condițiile pentru ca moldovenii să nu întâmpine dificultăți în procesul de vot.
Parlamentul European cere Rusiei să oprească imixtiunile în campania electorală
Pe 9 octombrie, Parlamentul European a aprobat o Rezoluție privind fortificarea rezilienței Republicii Moldova. Actul a fost votat cu 508 voturi „pentru”, 53 „împotrivă” şi 104 „abţineri”.
Eurodeputații au condamnat tentativele de ingerință și operațiunile hibride ale Rusiei. Acestea au devenit mai agresive în ajunul alegerilor prezidențiale și al referendumului constituțional privind aderarea la UE.
Totodată, eurodeputaţii au acuzat Rusia şi interpuşii săi că alimentează diviziunile în societatea din Republica Moldova şi că încearcă să deraieze traiectoria pro-europeană a ţării.
„Serviciile de securitate au confirmat că Rusia a cheltuit aproximativ 100 de milioane de euro pentru a submina viitorul proces electoral. Pentru a-i determina pe moldoveni să voteze împotriva legăturilor mai strânse cu UE. La 3 octombrie 2024, autoritățile au descoperit o schemă de fraudă electorală finanțată de oligarhul moldovean Ilan Șor. Acesta e implicat în transferul a 15 milioane de dolari către 130 000 de moldoveni în cadrul unei operațiuni de mită electorală. Parlamentul solicită Rusiei să respecte independența Republicii Moldova. Să înceteze provocările și să retragă forțele militare de pe teritoriul său”, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.
Îndemn pentru extrădarea lui Plahotniuc și Șor
Eurodeputații au îndemnat ţările care îi găzduiesc pe oligarhii fugari, Ilan Şor şi Vladimir Plahotniuc, să îi extrădeze în Republica Moldova.
„Pe fundalul unei ingerințe tot mai agresive ale Rusiei, Parlamentul European solicită Consiliului să adopte sancțiuni suplimentare ale UE. Împotriva celor care subminează suveranitatea acestei țări. De asemenea, deputații îndeamnă țările care găzduiesc fugari moldoveni, precum Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc, să-i extrădeze pentru a fi judecați”, se mai arată în rezoluție.
Textul reiterează apelul adresat autorităților ruse de a respecta independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.