SIE recunoaște colaborarea cu Răzvan Temeșan. Cum a fost recrutat fostul șef al Bacorex

SIE recunoaște colaborarea cu Răzvan Temeșan. Cum a fost recrutat fostul șef al Bacorex Sursa foto captură video Youtube

Serviciul de Informații Externe (SIE) a recunoscut că a colaborat cu bancherul Răzvan Temeșan. Recrutarea geniului finanțelor a fost destul de dificilă.

Serviciul de Informații Externe (SIE) a recunoscut că a colaborat cu bancherul Răzvan Temeșan. El a fost scos în cătușe din sediul Bancorex și acuzat de subminarea economiei naționale, în 1997. La scurt timp, cea mai mare bancă de stat din România s-a prăbușit. Cu toate astea, peste 100 de personalități politice au primit credite de la Bancorex, după spusele șefului.

Bogdan Șerban Temeșan a solicitat SIE documente și înscrisuri care să ateste că tatăl său a fost agent acoperit al serviciului de informații. Cu toate astea, instituția nu a dorit să-l ajute, spunându-i că sunt secrete de stat. Apoi, el a introdus o acțiune pe rolul Curții de Apel București, prin are solicită asigurarea dovezilor. El și-a motivat cererea prin faptul că SIE ar putea să distrugă dosarul tatălui său. Acesta s-a judecat și cu MApN și Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

„În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat se impune a se avea în vedere faptul că raporturile dintre Temeșan Răzvan Liviu și pârâte s-au derulat sub incidenta dispoziţiilor legale privind secretul de stat: activitatea lui Temeșan Răzvan Liviu a avut caracter de secret de stat. Calitatea lui Temeșan Răzvan Liviu în cadrul pârâtei SIE a avut caracter de secret de stat”, se arată în dosarul consultat de FANATIK.

Ne puteți urmări și pe Google News
SIE a recunoscut colaborarea cu Răzvan Temeșan. Cum a fost recrutat

Sursa foto captură video Youtube

Prin administrarea probatoriului, Bogdan Temeșan a cerut judecătorilor să solicite informații privitoare la data încadrării, cea a trecerii în rezervă, gradul militar, gradul de soldă, etc, care reprezintă informații clasificate conform art. 17 din Legea 182/2002. Atunci s-a aflat că Serviciul de Informații Externe a colaborat cu tatăl său.

SIE a colaborat cu Răzvan Temeșan

Și Serviciul de Informații Externe a venit cu un răspuns.

„A identificat documente potrivit cărora Temeșan Răzvan Liviu a fost încadrat la data de 15.07.1993, înscrisuri clasificate la nivelul secret de stat, deci supuse unui termen de clasificare de 30 de ani, ar urma să expire la data de 15.07.2023.

Totuşi, documentele informaţiile clasificate necesare justei soluţionări a cauzei sunt atât cele conexe (acorduri de confidenţialitate, de remunerare, normative luate la cunoştinţă cu privire la soluţionarea diferendelor, mod de comunicare procesare a raporturilor dintre ofiţerul deplin acoperit pârâta SIE etc.), cât cele anterioare datei pretinsei încorporări, cu gradul de locotenent-colonel din 15.07.1993”.

Cum s-a aflat totul

În 2014, Răzvan Temeșan a recunoscut că a fost agent acoperit al SIE, în perioada în care a a condus Bancorex. Acesta a mai spus că a fost nevoitsă identifice conturile pe care România le avea în străinătate. La momentul respectiv, el a povestit că a deranjat multe persoane și că știe secretele anumitor oameni influenți.

„Activitatea mea s-a desfășurat în a descoperi banii ăştia, la banca română de comerţ exterior, în conturi ascunse şi la alte bănci din România. Zeci de milioane de dolari am adus. Am deranjat diverse persoane care erau interesate să treacă timpul şi să pună mâna pe banii ăştia. La început nu au ştiut cine a furnizat informaţiile de au rămas fără bani din moment ce eu am fost ofiţer sub acoperire desconspirat, normal, ştiu destule despre multă lume”, a declarat Răzvan Temeșan.