Situație CATASTROFALĂ în Sibiu. Dezinteres TOTAL al cetățenilor față de un subiect important

Situație CATASTROFALĂ în Sibiu. Dezinteres TOTAL al cetățenilor față de un subiect important

Interesul cetățenilor pentru prevenirea pagubelor totale privind locuințele este zero. Cel puțin în Sibiu, însă acest dezinteres poate fi regăsit și la scară națională.

Niciun sibian nu a venit vineri dimineaţă la primărie pentru a afla de ce ar trebui să-şi asigure obligatoriu locuinţa, astfel încât reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale SA (PAID) veniţi de la Bucureşti pentru acest eveniment de informare a cetăţenilor, desfăşurat în cadrul unei campanii naţionale, au fost nevoiţi să discute doar cu jurnaliştii prezenţi, relatează Agerpres. 

Numai un procent de 23% din locuinţele din judeţul Sibiu au asigurarea obligatorie, ceea ce reprezintă puţin peste media naţională de 19%. 

"La sfârşitul lunii septembrie 2017 în Sibiu erau asigurate 20.000 de locuinţe din cele 68.000 de locuinţe, ceea ce reprezintă un procent de 30 la sută. La nivelul judeţului avem un procent de 23 % din tot fondul locativ asigurat, asta înseamnă 40.810 din 180.000 de locuinţe. Faţă de media naţională, Sibiul stă foarte bine, pentru că media naţională este puţin sub 19%", a declarat vineri, Eugenia Zaharia, Şef Compartiment Subscriere PAID. 

Deşi la Sibiu nimeni în afară de jurnalişti nu a fost interesat să discute despre asigurarea obligatorie a locuinţei, în celelalte 19 oraşe din ţară au existat cetăţeni care au cerut informaţii de la specialiştii ASF şi PAID, motiv pentru care Eugenia Zaharia "este sigură că gradul de cuprindere în asigurare va creşte". Campania ASF 'Anul acesta îmi protejez casa!' s-a încheiat vineri, la Sibiu, după ce a început în 9 octombrie şi de atunci caravana a circulat prin ţară. 

Peste 80 % din locuinţele din România sunt neasigurate, potrivit Nicoletei Radu, director general PAID. România are peste 7,2 milioane de locuinţe neasigurate. Cei care nu au asigurarea obligatorie riscă amenzi între 100 şi 500 de lei şi nu beneficiază de despăgubiri dacă va avea loc o calamitate naturală, explică Agerpres. 

"În situaţia în care în care un proprietar de locuinţă nu are o asigurare obligatorie, există două lucruri care se pot întâmpla: primăria ar trebui să dea amendă între 100 şi 500 de lei, este stipulat în lege (...), iar în cazul în care există un dezastru, primăria şi statul nu au fonduri alocate pentru astfel de despăgubiri, pentru cele trei calamităţi naturale, cutremure, alunecări de teren şi inundaţie ca fenomen natural. Deci nu vor primi despăgubiri în acest sens", a explicat Eugenia Zaharia, şef Compartiment Subscriere PAID. 

Întrebată dacă primăriile din România aplică legea şi-i amendează pe cei neasiguraţi, Eugenia Zaharia a spus că nu s-a dat nicio amendă. Până acum, unele primării au trimis înştiinţări către cetăţeni, în care îi anunţă că sunt obligaţi să-şi asigure locuinţele. Acolo unde locuitorii au fost înştiinţaţi de primărie, a crescut numărul locuinţelor asigurate obligatoriu. 

Pe viitor este posibil ca asigurarea obligatorie să fie mai scumpă, dar şi să acopere şi alte calamităţi naturale, cum ar fi pagubele produse de furtuni. 

"La momentul de faţă există propuneri (...) ale oamenilor. (...) Peste tot ni s-a spus acest lucru, extinderea poliţei. Exemplu, daune produse de schimbările climaterice, în principiu furtunile", a explicat Şefa Compartimentului Subscriere PAID. 

Întrebată dacă se va scumpi asigurarea obligatorie a locuinţei prin adăugarea de noi riscuri acoperite, Eugenia Zaharia a răspuns: "În mod normal, da." 

 

Ne puteți urmări și pe Google News