Sibiu, a doua capitală NATO

Sibiu, a doua capitală NATO

Sibiu, a doua capitală NATO. În „Ia pastila SRS!” de astăzi, am preluat o dezvăluire de excepție făcută de către Bogdan Tiberiu Iacob pe Inpolitics. Și anume faptul că, în Sibiu, se înființează marele Comandament al Corpului Multinațional Sud-Est al NATO.

Sibiu, a doua capitală NATO. O viitoare structură de importanță vitală a Alianței. Cu un personal care se va ridical incluzând și familiile, la un număr de mii de persoane. O adevărată lovitură de forță, pe care a dat-o președintele Klaus Iohannis în beneficiul orașului pe care l-a condus ca primar și în care deține cele mai importante dintre proprietățile sale. Este însă straniu că totul s-a desfășurat până în prezent cu o discreție maximă.

Atât cât s-a putut. Pentru că, până să se ajungă aici, Klaus Iohannis a trebuit totuși să parcurgă mai mulți pași, care inevitabil au ajuns cumva la cunoștința opiniei publice. Actul de naștere al acestei structuri, care, cum spune Bogdan Tiberiu Iacob, transformă Sibiul în Scorniceștiul lui Iohannis, a fost semnat la 16 aprilie 2020, într-o ședință CSAT.

Sibiu, a doua capitală NATO

Practic, acolo s-a decis atât înființarea acestui mare Comandament pe teritoriul României, cât și localizarea sa la Sibiu. În continuare însă, mai era nevoie și de o aprobare a Parlamentului României. Aceasta s-a concretizat printr-o Hotărâre a Camerelor Reunite, într-o ședință prezidată de Marcel Ciolacu.

Iar în pasul trei, Guvernul României, cu discreția maximă permisă de legile în vigoare, a alocat pentru început acestui proiect 100 de milioane de euro.

Acești bani vor fi cheltuiți pe parcursul acestui an, preconizându-se ca, până la finele lui 2021, cea mai importată parte a uriașei infrastructuri să fie realizată prin executarea unor ample lucrări în orașul Sibiu.

Până una alta, a fost înființată o nouă unitate militară, practic un regiment de sprijin cu două batalioane, care va asigura paza și securitatea întregii structuri. Vor sosi în România circa 400 de ofițeri ai statelor membre NATO, însoțiți de militari, de personal civil și de familii.

Orașul lui Iohannis va avea numai de câștigat

Pentru Sibiu, această uriașă investiție va aduce în mod evident oportunități extrem de importante. Orașul lui Iohannis va avea numai de câștigat.

Câteva detalii însă rețin atenția și sunt de natură să ne preocupe. Primul este că botezul acestui grandios proiect a fost săvârșit în cadrul unei ceremoniii de înființare care a avut loc la Cincu, la centrul național de instruire Getica, în prezența doar a președintelui României, a ministrului Apărării și a șefului Marelui Stat Major.

Niciun reprezentant NATO nu a fost prezent. Niciun reprezentant NATO nu a făcut vreo declarație publică din momentul în care au fost declanșate pregătirile și până în prezent. Nu există niciun comunicat în acest sens.

De aceea, deloc întâmplător, mi-am exprimat o firească nedumerire și mi-a pus și continui să-mi pun întrebarea dacă nu care cumva președintele Klaus Iohannis încearcă să forțeze mâna NATO. Și să pună cea mai importantă structură a planetei în fața unui fapt împlinit. Nu vom putea depăși asemenea semne de întrebare, decât în momentul în care vom avea o declarație oficială a unui înalt demnitar NATO.

Ne auzi, domnule Mircea Geoană?

Ne puteți urmări și pe Google News