Un sondaj efectuat pe BestJobs.ro relevă faptul că 67,76% dintre români vor ca anul acesta să-şi schimbe locul de muncă.
Specialiştii în recrutare explică această dorinţă prin faptul că începutul de an reprezintă un prag psihologic şi că este un moment al bilanţului, al planurilor şi obiectivelor personale şi/sau profesionale. „Fiecare firmă începe anul cu un nou buget, iar candidaţii aplică la alte companii în speranţa că vor prinde un salariu mai bun şi o altă perspectivă de dezvoltare“, este de părere Camelia Tătărău, HR development manager al firmei Trapec.
„Românii privesc cu optimism un nou an. De aceea în ianuarie îşi refac CV-urile, caută noi joburi, investesc la bursă“, consideră Alexandra Dincă, PR manager al Neogen, care administrează BestJobs.ro. De altfel, în intervalul ianuarie-februarie se iau frecvent (dar nu este o regulă) decizii referitoare la demisii ori la acceptarea altui post. Înteţirea căutărilor de slujbe din intervalul începutului de an este strâns legată şi de evaluări.
„În urma acestora, angajaţii pot fi recompensaţi cu bonusuri, măriri de salarii. Fireşte, ei pot fi numiţi şi în poziţii inferioare celei actuale, la nivel ierarhic, şi în consecinţă şi salariul trece printr-o scădere“, spune Ileana Iorga, specialist în resurse umane al Codecs. Chiar dacă evaluarea şi măsurile luate au fost corecte, persoana din cazul al doilea trece, de regulă, printr-o demotivare şi atunci, explică Ileana Iorga, simte nevoia căutării unui nou loc de muncă.
Chiar dacă schimbarea jobului este, la început de an, tentantă, experţii te îndeamnă să te gândeşti bine dacă într-adevăr asta vrei. „Majoritatea studiilor spun că destul de repede, în două-patru luni sau chiar mai repede, deja acest scop se pierde ori nu mai e urmărit, motivul principal fiind că nu există o disciplină a setării unor obiective realiste“, atenţionează Adrian Bucica, consultant al firmei de consultanţă managerială Compass Consulting.