Și-a vândut uniforma de polițist pentru bani. Chiar șeful lui a cumpărat-o
- Dragos Manea
- 3 februarie 2021, 20:08

Un polițist din Bârlad a vrut să-și vândă uniforma de serviciu pentru a face câțiva bani în plus, dar aceasta a ajuns pe mâna șefului său.
Împreună cu iubita sa, un polițist din Bârlad și-a vândut uniforma de serviciu pentru a face niște bani. Totul a luat o întorsătură neașteptată pentru el. Coletul a ajuns chiar pe masa şefului poliţistului local.
Legea interzice clar comercializarea uniformelor cu însemne ale unor instituţii de ordine publică.
Cuplul nu a stat prea mult pe gânduri și au dat anunț pe un site de vânzări. Uniforma, alcătuită din geacă reflectorizantă cu însemnele Poliţiei Locale Bârlad și bocanci Viper, a intrat repede în atenția cumpărătorilor.
Un polițist și-a vândut uniforma de serviciu pentru bani
Pentru articolele scoase la vânzare, poliţistul local şi iubita lui au cerut 300 de lei.
Un bărbat din oraș a remarcat anunțul și i-a sesizat pe jurnaliștii din cadrul redacției vremeanoua.ro.
Mai departe, aceștia l-au contactat pe polițistul care voia să vândă uniforma. El a negat totul și a șters imediat anunțul pentru a-și pierde urma.
În mod uimitor, la doar câteva zile de la acest incident, pe același site de anunțuri apare o nouă uniformă de vânzare.
De data aceasta, iubita polițistului a schimbat locația: uniforma era de vânzare în Târgu Mureș. Aceiași jurnaliști au sunat-o pe iubita polițistului, doar că de această dată au cumpărat uniforma.
Cu coletul nedesfăcut, jurnaliştii au mers la şeful Poliţiei Locale Bârlad, Vasile Chelaru, iar acesta a fost cel care a desfăcut coletul.
În interior se afla chiar uniforma subalternului său, iar unul dintre poliţiştii locali prezenţi la "marea desfacere" a pachetului a recunoscut că l-a văzut îmbrăcat pe poliţist cu aceeaşi geacă reflectorizantă în urmă cu câteva zile.
„Fiind semnalat cu privire la faptul că pe un site prin care se comercializează produs a apărut o ofertă cu echipament specific uniformei de Poliţie Locală, fiindu-ne predat un colet în care am descoperit o scurtă de vânt, reflectorizantă, cu inscripţia Poliţia Locală şi o pereche de bocanci.
Având bănuiala că acestea provin de la un poliţist local din cadrul instituţiei noastre, urmează a se efectua o cercetare administrativă”, a declarat Vasile Chelaru, şeful Poliţiei Locale Bârlad.