Și-a recunoscut faptele. Ce le-a spus anchetatorilor criminalul de la Corbu

Autorul crimei și violului de la Corbu, din județul Constanța, a fost audiat, vineri seara, de procurorul de caz, și potrivit unor surse judiciare acesta și-a recunoscut faptele.

„În urma perchezițiilor a fost găsită o macetă și alte obiecte care au legătură cu cazul”, au mai explicat sursele ziarului. În noaptea de joi spre vineri, 2 iulie, în jurul orei 4.00, o adolescentă de 15 ani, a sunat la 112 și a cerut ajutorul spunând că un bărbat cu cagulă a intrat în casă și a violat-o pe una dintre surorile ei, care are 20 de ani, iar pe tatăl ei l-a înjunghiat mortal.

A fost găsită maceta care ar fi fost folosită la uciderea bărbatului

După crimă și viol, bărbatul a fugit.

Ministerul de Interne a comunicat, în jurul orei 18.30, că un bărbat de 29 de ani suspectat de comiterea faptelor a fost prins. Individul este audiat la această oră de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Surse judiciare au declarat  că, la percheziții, „a fost găsită o macetă, cu care se pare că a acționat, dar și alte obiecte care îl leagă de caz. De asemenea, bărbatul a recunoscut faptele”. Maceta ar fi fost folosită la uciderea bărbatului. Conform acelorași surse, urmează a se dispune măsurile legale: arestare preventivă pentru 24 de ore, cu propunere de arestare pentru 30 de zile, scrie Libertatea.

Un bărbat a fost omorât, iar fiica sa a fost violată

Joi noaptea, un bărbat a fost omorât, iar fiica sa a fost violată, după ce un infractor a pătruns în locuința acestora, aflată în localitatea Corbu din județul Constanța.

Fratele bărbatul ucis a povestit pentru presa locală că a fost sunat de soție la ora 3:40 și „mi-a spus că a intrat cineva peste ei, a băgat cuțitul în fratele meu și a violat-o pe fata cea mare. Erau foarte speriați. Trei copii erau în casă. A luat-o pe fata cea mare, iar fratele meu a încercat să-și apere fata. N-am nicio idee ce s-a întâmplat, am rămas surprinși. Fratele și cumnata mea erau oameni obișnuiți, munceau”.