Şi-a băgat Gigi Becali coada în "cazul Martinovici"?
- Daniel Con ţescu
- 4 noiembrie 2011, 11:42
În timp ce, în 2004, Adi Mihalcea a fost suspendat două etape fiindcă l-a bătut pe cel poreclit "Poştaşul", miercuri, stelistul mai avea puţin şi era decorat de Comisia de Disciplină!
Decizia "graţierii" fotbaliştilor stelişti Novak Martinovici şi Răzvan Stanca, luată miercuri seară de către Comisia de Disciplină a LPF, a împărţit opinia publică. Corul majoritar îi indică drept eroi pe cei doi jucători care l-au pus la pământ pe huliganul din galeria echipei Petrolul Ploieşti ce l-a atacat mişeleşte pe George Galamaz, dar sunt voci, interesate sau nu, care au cerut ca violenţa să fie pedepsită indiferent de motivele care au provocat-o.
Deşi au fost eliminaţi, Martinovici şi Stanca au fost iertaţi. "Au luat cartonaşe roşii? Atunci să fie suspendaţi!", a solicitat degeaba antrenorul rapidist Răzvan Lucescu.
După un incident asemănător petrecut în 2004, Adrian Mihalcea a fost "tras pe dreapta" două etape. Atunci, un golan din galeria Universităţii Craiova, Ovidiu Todoran - "Poştaşul", a pătruns pe teren la un meci cu Dinamo şi a aruncat cu un fular în direcţia lui Claudiu Niculescu. Coleg cu "Clau-gol" la Dinamo, Adrian Mihalcea a sărit cu picioarele pe derbedeu. Deşi n-a fost eliminat, "Ţăranul" a fost suspendat. Mihalcea consideră că situaţiile sunt asemănătoare, dar soluţiile date sunt opuse. "Eu nu i-am dat cu piciorul" "Putem compara cele două gesturi. Sunt aceleaşi, doar intensitatea loviturii a diferit. Cel de la Petrolul a lovit cu bestialitate. În plus, eu nu i-am dat cu piciorul acelui suporter (n.r. - aşa cum a procedat Martinovici), mai mult l-am împins. Arbitrul nu m-a eliminat atunci, dar am fost suspendat două etape pe baza celor scrise în raport", ne-a spus Mihalcea, în prezent la Concordia Chiajna. Comisia a fost de altă părere decât a lui Mihalcea, socotind că Martinovici şi Stanca meritau decoraţi pentru gestul lor violent, cu toate că l-ar fi putut omorî pe agresor, lovindu-l cu piciorul la nivelul capulului! <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/WsEgNsjckWA" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/WrmTRzNtHo4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Forul ligii n-a amendat nici măcar simbolic agresiunea celor doi. "Am stat o oră să deliberăm. Ne-am gândit că nu putem lua altă decizie. Dacă ăla îi omora pe toţi?", s-a justificat ieri Florin Gâtejan, "vice" la "Disciplină" şi cel care l-a apărat pe patronul stelist Gigi Becali în procesele de calomnie intentate de Anghel Iordănescu şi de Cristi Balaj. Există bănuiala că amiciţia Gâtejan-Becali a salvat Steaua. Din comisie fac parte neînsemnaţii Constantin Coblişan şi Mircea Medişeanu, dar şi fostul fotbalist Ion Sburlea (membru), al cărui nume apare în "Dosarul Transferurilor". "A fost un caz de legitimă apărare. Eu îi apăr pe alţi drogaţi în instanţă. Unul a luat o sentinţa de 13 ani cu executare! Parcă văd că-l bagă pe ăsta de la Petrolul la ultraj contra bunelor moravuri şi îi dau o pedeapsă cu suspendare! L-am văzut pe atacator. Ăla era în sevraj!", a motivat avocatul Gâtejan. REACŢII "Putem compara cele două gesturi. Sunt aceleaşi, doar intensitatea loviturii a diferit. În plus, eu nu i-am dat cu piciorul acelui suporter, mai mult l-am împins! Arbitrul nu m-a eliminat atunci, dar am fost suspendat pe baza celor scrise în raport." ADRIAN MIHALCEA, fotbalist la Concordia Chiajna "Nu mi-a dat Gigi Becali nimic. Când s-a mutat la Marriott, mi-a zis că biroul din dreapta este al meu! A vrut să-i fiu consilier, dar să nu mai vin cu ţiganii pe-acolo! I-am spus că nu pot să mă despart de ei! Eu sunt prieten cu ăştia din etnia lui Rică Răducanu!" FLORIN GÂTEJAN, "vice" la Comisia de Disciplină Citiţi şi:
- Violenţa nu se pedepseşte în România: Martinovici şi Stanca au fost iertaţi! Petrolul - şase meciuri fără spectatori şi amendă
- Culmea tupeului! Golanul agresor i-a dat în judecată pe jucătorii Martinovici şi pe Stanca | VIDEO