Secretarul de stat american Hillary Clinton îşi va părăsi postul peste câteva săptămâni, fiind foarte populară în ţara sa şi în străinătate. Însă bilanţul mandatului său este unul neutru, fără succese majore sau eşecuri răsunătoare.
Hillary Clinton, 65 de ani, şi soţul ei, fostul preşedinte Bill Clinton, domină politica americană de două decenii şi nimeni nu-şi imaginează că cea care a fost Primă Doamnă, senator, candidat la alegerile primare democrate în 2008, înainte să fie desemnată să conducă prima reţea diplomatică de pe glob, va pune capăt carierei politice.
În timp ce la Washington circulă zvonuri despre candidatura sa la alegerile prezidenţiale din 2016, Hillary Clinton a spus în repetate rânduri că "se lasă de politică", după patru ani în care a fost în peste 110 ţări, record pentru un Secretar de Stat.
În ritm de două călătorii pe lună, însoţită mereu de o delegaţie numeroasă şi de presa acreditată, ea a purtat neîncetat steagul american în cele patru colţuri ale lumii, adesea adorată ca un "rock star", potrivit expresiei din "New York Times". Săptămâna trecută a fost întâmpinată în Kosovo cu pancarte pe care scria "Hillary, te iubim!".
Fie că merge în Balcani sau în Africa de Vest, în Asia de Sud-Est sau în America Latină, Hillary Clinton subliniază mereu valorile Americii: drepturile omului, democraţia, liberalismul şi securitatea. La întâlnirile cu interlocutorii europeni, africani, arabi sau asiatici şi în faţa presei, ea alternează, uneori cu umor, felicitări, încurajări şi laude.
Însă acest as al politicii a confirmat faptul că va pleca din fruntea Departamentului de stat, după învestirea, pe 20 ianuarie 2013, a viitorului preşedinte american, chiar dacă Barack Obama va fi reales. "Nu doresc să mai rămân", a spus ea, acum zece zile, în "Washington Post", adăugând că aşteaptă desemnarea succesorului său. Rezolvarea dosarului din Benghazi În "Wall Street Journal", Hillary Clinton a părut a lăsa o poartă întredeschisă pentru a rămâne mai mult, îndeosebi pentru a gestiona dosarul atacului consulatului din Benghazi (Libia) din 11 septembrie, care a declanşat o adevărată furtună politică şi pentru care s-a arătat gata "să-şi asume răspunderea". Experţii văd în această atitudine dorinţa de a-l proteja pe preşedinte.
Adversar învins al lui Obama la alegerile primare din 2008, Clinton a dovedit o fidelitate politică de nezdruncinat faţă de preşedinte, arată Justin Vaysse de la Brookings Institution. "A fost un Secretar de Stat loial şi eficient, care şi-a folosit puterea şi farmecul personal în mod extrem de util pentru Obama şi care şi-a pus amprenta pe subiecte minore ca libertatea pe internet sau o mai bună integrare a politicilor de dezvoltare în politica externă",a declarat el pentru AFP.
În pofida activismului său însă, experţii alcătuiesc cu greu un bilanţ al politicii externe a lui Hillary Clinton, fără să-i poată atribui reuşite spectaculoase sau eşecuri semnificative. "A fost mereu dominată de o Casă Albă care decide absolut tot, chiar dacă a avut o oarecare influenţă în privinţa Afganistanului, Iranului sau în raidul împotriva lui Ben Laden", explică Vaysse. "Însă prestigiul său nu este ştirbit. Este cu adevărat de remarcat prin inteligenţă, energie, subtilitate şi fineţe. Dar situaţia politică a fost de aşa natură încât a fost din plin ţinută din scurt", consideră specialistul francez, autor al cărţii "Barack Obama şi politica sa externă".
Stephen Walt, profesor la Harvard, este mai sever, în revista Foreign Policy, la adresa Secretarului de Stat: "Nu poate fi considerată un mare Secretar de Stat, dar nu este vina ei". <iframe src="http://www.youtube.com/embed/D0yhfPKKKJ0" frameborder="0" height="315" width="560"></iframe>