Rex Tillerson, șeful diplomației americane, a descoperit modalitatea prin care Statul Islamic poate fi distrus.
În contextul în care a cerut o implicare mai mare a NATO în combaterea terorismului, diplomatul american crede că internetul poate duce la destrămarea temutul grup.
''În contextul în care Statul Islamic utilizează tot mai mult internetul ca instrument de recrutare și de propagandă, trebuie să examinăm modalitățile în care le putem perturba și contracara operațiunile online într-o manieră agresivă'', a declarat Tillerson, în cadrul reuniunii ministeriale a Consiliului Nord-Atlantic, desfășurată vineri la Bruxelles.
La Summitul de la Varșovia, din iulie 2016, țările membre ale Alianței Nord-Atlantice ''au recunoscut spațiul cibernetic drept domeniu operațional, la fel ca solul, aerul și marea. Noi nu credem că NATO trebuie să fie peste tot în prima linie în lupta contra terorismului, dar Alianța poate aduce valoare adăugată și sprijin suplimentar'', a spus secretarul de stat al SUA, informează Agerpres.
''Atentatul de la Londra comis săptămâna trecută ne reamintește că trebuie să ne dublăm eforturile'', a afirmat Stoltenberg, într-o conferință de presă la finalul reuniunii miniștrilor de externe din NATO.