Ministerul de Externe din Ucraina a pregătit pachetul de acte necesare pentru denunțarea acordul de prietenie, cooperare şi parteneriat cu Rusia, semnat acum 21 de ani.
Anunţul a fost făcut de şeful diplomaţiei de la Kiev, Pavlo Klimkin. Decizia a fost criticată de Rusia. Președintele Comitetului pentru CSI din Duma de Stat de la Moscova, Leonid Kalașnikov, a declarat că abrogarea documentului nu va avea nicio urmare, dimpotrivă, din punct de vedere moral, Kremlinul nu va mai trebui să-și îndeplinească unele obligații prevăzute în acest act.
Anterior, preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a afirmat că tratatul care prevede respectarea integrităţii teritoriale şi a frontierelor existente este deja anacronic, având în vedere situaţia din Ucraina şi agresiunea continuă a Rusiei, notează publika.md
Tratatul de prietenie, cooperare şi parteneriat dintre Ucraina şi Federaţia Rusă a fost semnat în 1997 şi a intrat în vigoare în aprilie 1999. Acordul este prelungit automat pe o perioadă de 10 ani, în cazul în care părţile nu se opun.
Acesta expiră anul viitor, iar Ucraina are termen până în octombrie anul acesta pentru a declanşa procedurile de abrogare.