Lupta este acerbă pentru cele mai importante competiții europene din fotbal. Liverpool a suferit o înfrângere neașteptată în sferturile din Europa League în fața echipei Atlanta Bergamo. Același lucru s-a întâmplat și cu echipa lui Răzvan Lucescu în sferturile de finală ale Europa Conference League.
Sferturile Europa League. Liverpool, înfrângere neașteptată
Atalanta Bergamo este cu un pas mai aproape de semifinalele Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Liverpool. Disputa dintre cele două echipe s-a încheiat joi seara cu scorul de 3-0.
Gianluca Scamacca a reuşit să înscrie de două ori pentru echipa italiană, la minutele 38 și 61, iar croatul Mario Pašalić (83) a închis scorul. Acesta a fost primul eșec suferit de Liverpool pe teren propriu după o perioadă de un an, indiferent de competiție.
În derby-ul italian AC Milan - AS Roma, victoria a înclinat în favoarea formației ''giallorossa'' cu un scor strâns de 1-0, pe San Siro. Golul decisiv a fost marcat de fundașul Gianluca Mancini (17), care a adus și victoria în derby-ul împotriva lui Lazio (1-0), din Serie A. AS Roma a ajuns în finala competiției anul trecut.
Bayer Leverkusen își continuă parcursul de succes în acest sezon obținând o victorie crucială, 2-0 împotriva echipei West Ham United, campioana trofeului Europa Conference League.
Bayer a atins un impresionant record de 42 de meciuri consecutive fără înfrângere în acest sezon, înregistrând 37 victorii și 5 egaluri.
În alt meci, Benfica a învins cu 2-1 pe Olympique Marseille. Golurile pentru ''vulturi'' au fost marcate de Rafa Silva (16) și Angel Di Maria (52), însă Pierre-Emerick Aubameyang (67) a redat speranța echipei oaspete.
Rezultatele meciurilor din sferturile Europa League
- AC Milan - AS Roma 0-1, A marcat: Gianluca Mancini 17.
- Bayer Leverkusen - West Ham United 2-0, Au marcat: Jonas Hofmann 83, Victor Okoh Boniface 90+1.
- Benfica Lisabona - Olympique Marseille 2-1, Au marcat: Rafa Silva 16, Angel Di Maria 52, respectiv Pierre-Emerick Aubameyang 67.
- Liverpool - Atalanta Bergamo 0-3, Au marcat: Gianluca Scamacca 38, 61, Mario Pasalic 83.
Echipa lui Răzvan Lucescu a pierdut la limită
În Europa Conference League la fotbal, echipa PAOK Salonic, condusă de antrenorul român Răzvan Lucescu, a suferit o înfrângere în deplasare împotriva echipei FC Bruges, scor 1-0. Singurul gol al meciului a fost înscris de Hugo Vetlesen în minutul 6.
Rivala eternă a echipei PAOK, Olympiakos Pireu, a obținut o victorie la limită împotriva echipei Fenerbahce, cu scorul de 3-2, după ce la un moment dat conducea cu 3-0.
În continuare în Europa Conference League, Aston Villa s-a impus împotriva echipei Lille cu 2-1, grație golurilor marcate de Ollie Watkins (minutul 13) și John McGinn (minutul 56), în timp ce Bafode Diakite (minutul 84) a marcat pentru Lille.
Rezultatele meciurilor din sferturile Conference League
- Olympiakos Pireu - Fenerbahce Istanbul 3-2, Au marcat: Konstantinos Fortounis 8, Stevan Jovetic 32, Chiquinho 57, respectiv Dusan Tadic 68 - penalty, Irfan Kahveci 74.
- Viktoria Plzen - Fiorentina 0-0
- Aston Villa - Lille OSC 2-1, Au marcat: Ollie Watkins 13, John McGinn 56, respectiv Bafode Diakite 84.
- FC Bruges - PAOK Salonic 1-0, A marcat: Hugo Vetlesen 6.
Când se vor juca retururile din Europa League și Conference League
Meciurile retur din sferturile de finală din Europa League și Conference League vor avea loc pe 18 aprilie.
Finala Europa League este programată să aibă loc pe 22 mai la Dublin; echipa spaniolă Sevilla a fost câștigătoarea turneului în sezonul precedent.
Finala Conference League este programată să aibă loc pe 29 mai la Atena, iar echipa West Ham este actuala câștigătoare a competiției.