Avem o fetita de 12 ani, un copil bun, cu care insa ajungem des in conflict, pentru ca se opune deciziilor noastre de parinti. Ce se intampla? (Irina Stoica, inginer, Constanta)
Spre 12-13 ani, varsta la care corpul incepe sa se modifice, puberul se desparte de statutul sau de copil si se „indeparteaza” de parinti. Ajungand la o oarecare maturitate intelectuala, isi da seama ca adultii nu sunt perfecti. Abia acum remarca greselile si lacunele lor. Se simte deceptionat, dar si eliberat de influenta parintilor.

Odata cu deziluzia, se instaleaza perioada de criza. Adolescentul se revolta impotriva autoritatii parentale si o contesta. Astfel, relatiile de putere ar trebui sa fie remaniate pe masura ce copilul creste. Parintii se tem uneori in mod eronat ca ei nu raman personaje atotputernice in ochii copiilor lor daca isi recunosc, de exemplu, neputinta de a face fata unei probleme.

Temerea este ca puberul nu se va mai simti in siguranta langa ei. Dar intretinerea acestor iluzii ii face mai mult rau copilului.  Mult mai de dorit este, ca parinte, sa-l pregatesti sa se detaseze de imaginea ta idealizata si sa-l ghidezi in aceasta eliberare. Altfel, copilul va crede ca trebuie sa isi copieze tatal sau mama, in loc sa faca tot posibilul pentru a deveni… el insusi.