Sfântul Policarp s-a născut în jurul anului 70 la Efes, în Asia Mică, și a murit ca un mucenic la vârsta de 86 de ani.

Policarp s-a născut din părinţi binecredincioşi, Pangratie şi Teodora, pe când aceștia se aflau în temniţă, închişi pentru credinţa lor.

Cei doi părinți fiind condamnați la moarte şi tăindu-li-se capetele, pruncul a fost luat şi crescut de o creştină milostivă, cu numele Calista, care l-a botezat, dându-i numele Policarp, iar la vremea cuvenită l-a învăţat dreapta credinţă şi Evanghelia

Când a împlinit 20 de ani, tânărul Policarp a aflat că Sfântul Evanghelist Ioan propovăduieşte pe Hristos prin părţile Asiei şi, aprinzându-se de dorinţa de a-l vedea, a părăsit casa Calistei şi a mers în căutarea Apostolului.

L-a găsit alături de ucenicii săi: Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, şi Sfântul Vucol. Policarp a rămas împreună cu aceştia, înfruntând multe suferinţe în slujba credinţei.

Pe vremea împăratului Traian (98-117), Sfântul Evanghelist Ioan, care era surghiunit în insula Patmos, a aşezat pe Sfântul Vucol episcop în Smirna, dându-i-l ca ajutor pe Sfântul Policarp.

Sfântul Vucol (pomenit pe 6 februarie), înainte de moartea sa, l-a aşezat pe Sfântul Policarp episcop în locul său.

Păstorind vreme îndelungată, Sfântul Policarp i-a adus pe mulţi păgâni la sfânta credinţă.

Tot pe timpul împăratului Traian, Sfântul Policarp, acum episcop în Smirna, a scris o Epistolă către Filipeni, care se păstrează şi astăzi, lăudându-i pentru frumoasa primire făcută de ei Sfântului episcop Ignatie din Antiohia, care, fiind legat în lanţuri şi sub pază, se afla în drum spre Roma, unde urma să fie martirizat.

Pe vremea împăratului Antonin Piul (138-161), către anul 158, Sfântul Policarp a mers la Roma, unde, împreună cu papa Anicet, episcopul Romei, au statornicit data sărbătorii Învierii Mântuitorului Hristos pentru întreaga creştinătate.

Un ucenic al Sfântului Policarp, Sfântul Irineu (130-211), ajuns episcop al Lugdunului (astăzi Lyon, în Franţa), a scris despre el: „Eram de vârstă tânără şi l-am cunoscut pe Policarp. Era de mulţi ani şi foarte bătrân. Învăţa pe toţi ceea ce el însuși învăţase de la Apostoli şi a dat Bisericii învăţătura cea adevărată. Era, cu adevărat, un mărturisitor al dreptăţii, vrednic în credinţă”.

Pe vremea împăratului Marc Aureliu (161-180), Sfântul Policarp a fost prins, iar dregătorul i-a spus: „Blesteamă pe Hristos şi cruţă-ţi bătrâneţile”.

Iar Policarp a răspuns: „De 86 de ani Îl slujesc pe Hristos şi nu mi-a făcut niciodată nici un rău. Cum aş putea blestema pe Binefăcătorul şi Mântuitorul meu?”

Drept urmare, a fost osândit la moarte și ars de viu. Creştinii au adunat moaştele sale cu evlavie şi le-au aşezat la loc de cinste.