Sfântul Clement s-a născut în Ancira Galatiei (astăzi Ankara, în Turcia) dintr-un tată păgân şi o mamă creştină, pe nume Sofia, către anul 258.
Sfântul Mucenic Clement s-a dedicat slujirii lui Dumnezeu, după moartea părinților, când avea doar 12 ani. Pentru înțelepciunea sa, a fost făcut preot la 18 ani şi arhiereu la 20 de ani.
Era perioada prigonirii creștinilor, pe timpul împăraţilor păgâni Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305).
Fiind prins, a suferit cumplite chinuri de la dregătorul Ancirei. Acesta, uimit de răspunsurile lui şi de tăria cu care primea torturile, l-a trimis la Roma, la împăratul Diocleţian.
Acolo, după ce a fost iarăşi groaznic chinuit, a fost aruncat în temniţă. Aici a botezat mulţi păgâni care văzuseră chinurile lui. Printre ei, și Agatanghel, roman de neam.
Apoi Clement a fost trimis împăratului Maximian, în Nicomidia, împreună cu alţi creştini. Agatanghel s-a ascuns și el în corabia care îl ducea pe Sfântul Clement, nedorind să se despartă de el, gata să-l însoțească până la sfârşitul mucenicesc.
Deci, fericiţii Clement şi Agatanghel, stând în faţa a doi împăraţi şi a nouă guvernatori, în felurite cetăţi şi mărturisind cu tărie credinţa lor în Hristos, au fost daţi la tot felul de chinuri: bătuţi cu toiege, spânzuraţi, arşi pe coaste cu făclii aprinse, aruncaţi la fiare, puşi în var nestins, întinşi pe paturi de fier încinse, aruncaţi în cuptor fierbinte, împunşi cu ţepuşe tăioase şi altele asemenea, încât se minunau prigonitorii de răbdarea lor.
După ce au îndurat temniţa şi chinurile vreme de 28 de ani, au fost duşi iarăşi în Ancira. Aici, Sfântul Agatanghel a fost ucis într-o zi de 5 noiembrie prin tăierea capului, după multe chinuri.
Iar în ianuarie, Sfântul Clement a ieşit din temniţă prin voia lui Dumnezeu. El a început să slujească Liturghia într-o peşteră unde se adunau creştinii.
Însă, în 23 ianuarie, anul 312, prorocind despre moartea sa şi despre apropiata pieire a împăraţilor păgâni, Sfântul a fost ucis de dregătorul Ancirei chiar în faţa Sfântului prestol, împreună cu diaconii săi, Hristofor şi Hariton.
Sfântul Agatanghel este pomenit tot pe 23 ianuarie, ca unul ce a fost părtaş pătimirilor de mulţi ani ale Sfântului Mucenic Clement.
Moaştele Sfântului Clement al Ancirei au fost mutate la Constantinopol, în două biserici închinate lui.
De aici, o parte din moaște a fost furată şi dusă în Apus de cavalerii Cruciadei a patra (anul 1204). Cealaltă parte se află acum în Grecia (la Mănăstirile Prussos – în Evritania, Zografu – pe Muntele Athos şi Faneromeni – în insula Salamina).