Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, văzând viaţa vicioasă a tinerilor care învăţau carte în vremea lui, nu a dorit să meargă la şcoli, deși era foarte ager la minte. Părinţii lui, oameni cu stare, s-au îngrijit de creşterea fiului şi a fiicei lor, potrivit înţelepciunii creştineşti.

Când Sfântul Antonie a împlinit douăzeci de ani, părinţii lui s-au mutat la cele veşnice, lăsându-l moştenitor al unor averi mari.

Intrând în acea perioadă în biserică, a auzit din Evanghelie cuvintele spuse de Domnul tânărului bogat:

„Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor, şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21).

A simțit ca o săgeată în suflet, de parcă pentru el s-au spus acele cuvinte.

A împărţit săracilor averile sale, neoprindu-şi pentru sine şi pentru sora lui decât minimul necesar traiului.

Ispitele diavolului

Apoi a încredinţat pe sora lui unor credincioase fecioare, iar el s-a făcut pustnic.

Și-a făcut chilie lângă satul său, urmând modelul pustnicilor care viețuiau în acea zonă, întărindu-se în post și rugăciune.

Tânăr fiind, a fost ispitit de diavol cu gândul desfrânării. Însă Antonie s-a întărit și s-a mutat mai departe, locuind în nişte morminte dintr-un cimitir păgânesc.

Nici vrăjmașul nu s-a lăsat, aducând asupra lui tot felul de năluciri, pofte şi năvăliri de fiare înspăimântătoare, încât ajunsese aproape de deznădăjduire.

Abia după multă vreme, a început a-i trimite lui Dumnezeu raze de uşurare.

„Unde erai, Doamne, când mă luptam?” a întrebat Antonie. „Eram lângă tine şi te ajutam”, i-a răspuns Domnul. Şi rugându-se, s-a întărit. Era atunci ca de 35 de ani.

Dascăl în pustie

Deci, simţind el nevoie de linişte şi de singurătate, s-a suit la munte, într-o cetăţuie părăsită, în care închizându-se, cineva îi aducea lui pâine uscată de două ori pe an.

A vieţuit aşa, în rugăciune şi pustnicie, douăzeci de ani.

Şi a ieşit Cuviosul Antonie de acolo învăţat de Dumnezeu. Şi a început a veni lumea la el.

S-a umplut pustia de colibe de monahi în jurul său. Iar el le vorbea ca un dascăl, din Scripturi, şi din propria lui înțelepciune.

Le zicea:

„Nimic din lume să nu cinstiţi mai mult decât dragostea lui Hristos. Ostenelile de aici se vând cu preţ veşnic: că puţin dai şi însutit primeşti. Oricât ar fi de greu, să nu ne întristăm ca şi cum am pieri, ci să îndrăznim şi să ne bucurăm ca nişte mântuiţi, că Dumnezeu este împreună cu noi”.

Şi altele asemenea.

Dumnezeu nu i-a dorit mucenicia

Venind vremea prigoanelor lui Maximian, a coborât de mai multe ori şi Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, cu ucenicii lui, la Alexandria, dorind a mărturisi şi ei credinţa şi a întări pe cei ce pătimeau pentru Hristos.

Dumnezeu a rânduit ca el să fie cruţat, scăpând de prigoană. A venit apoi Sfântul Împărat Constantin, care a dăruit pace creştinilor.

Şi stând Sfântul Antonie în singurătate cu ucenicii, a început Dumnezeu a lucra vindecări minunate prin el.

Simțindu-se prea tulburat de mulțimea de oameni, din pricina cărora nu se putea ruga precum ar fi voit, s-a mutat în şi mai adâncă singurătate, într-un munte înalt.

Din când în când cobora la muntele cel de jos şi se întâlnea cu monahii şi cu oamenii din lume, care-l căutau. Şi mulţi se lepădau de lume şi se făceau călugări.

Haina sfântului

Deci, a ajuns vestea despre el la împărăţie şi Constantin cel Mare şi feciorii lui doreau un cuvânt de la el. Iar el, răspunzându-le, îi ruga să fie iubitori de oameni, de dreptate şi de cei săraci.

La cererea Sfântului Arhiepiscop Atanasie, a coborât în cetatea Alexandriei, întărind credinţa ortodoxă împotriva ereziei ariene, şi tuturor le spunea: „Păziţi predania Părinţilor şi credinţa cea dreaptă în Domnul Hristos!”.

Înainte de moartea sa, Sfântul a rânduit să i se dea haina sa Sfântului Atanasie din Alexandria şi cojocul său fericitului episcop Serapion.

La vârsta de 105 ani, s-a mutat la Domnul. Nimeni nu știe unde se află mormântul său.

Viaţa lui a scris-o Sfântul Atanasie cel Mare, ca unul ce l-a cunoscut pe Sfântul Antonie de aproape.

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este socotit începătorul şi dascălul cel adevărat al vieţii pustniceşti.