Sfântul Imperiu maghiaro-român de limbă latină. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Sfântul Imperiu maghiaro-român de limbă latină. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

 

HOROSCOP   16,17 ianuarie  2021

 

BERBEC   Sâmbătă este cazul să devii mai practic şi ceva mai diplomat, totodată; numai aşa poţi evita un mic, dar bine organizat, episod de deprimare, pe fond sentimental. În acest weekend călătoriile, drumurile nu sunt bine aspectate. Stai acasă, la căldură, cu pisica şi căţelul, cu un ceai fierbinte şi multe vorbe şi viaţa o să ţi se pară frumoasă şi lungă. Stai la căldură şi gândeşte-te.  Este momentul să te gândeşti la un curs nou în viaţa ta.. Aspecte uşor nefavorabile la bani, dar foarte bune la sănătate, ai gust și miros!

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes cel putin in acest weekend! Sâmbătă, trudeşti din greu la o realizare, dai un examen care poate fi şi o apriţie-şoc la o petrecere. În orice caz este vorba de un termen, de trecerea unui obstacol. În această perioadă  este bine să te limitezi la zâmbete plate şi să eviţi o atitudine prea dinamică sau chiar agresivă.  Evită, de asemenea, orice decizie luată  în stare emotivă.  Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece poți constata ca nu ai cui să-i ceri ajutorul!

 

TAUR   Nu trebuie să întreprinzi nimic important financiar. Investiţiile şi achiziţiile constituie o nebunie periculoasă în această zi de weekend de iarnă continentală din distopia sanitară. Limitează-te la distracţiile de sâmbătă. Weekendul este sub semnul vitezei. Repede vine, repede trece. Ca un făcut timpul te presează şi mereu nu faci, nu spui ceea ce doresti, de fapt. Nu ai timp! Aşa timpul trece foarte repede, confiscat de grijile cotidiene! Sâmbata ai un prilej de distracţie, o petrecere sau participi la o zi de naştere.

Chiar dacă oboseala îşi spune cuvântul, distrează-te – este singura soluţie de evitare a stresului cotidian, soluţie chiar încurajată de sistem. Oamenii care se distrează nu fac politică. Duminică ai de facut un drum. Un drum, dar cu profit, poate fi şi o expediţie de aprovizionare. Totuşi, mai bine ai sta acasă, iarna nu e ca vara, a spus Base, când era treaz. Abia începe, poate cu un viscol bine temperat.  Perioada de timp a acestui weekend este numai bună pentru inceperea unui mic proces de planificare, de ordonare a vieţii şi operei tale. Dacă nu te-ai apucat deja să faci curăţenie. Asta daca ai terminat cu obsesiile tale, sau alte „praguri” pe care le ai de trecut in aceasta perioadă.

HOROSCOP   16,17 ianuarie  2021

GEMENI   Cheltuieşti prea mult şi până la urmă pe mici lucruri inutile. Spre seară, o veste bună, de departe. Probabil un raspuns favorabil pentru una dintre problemele tale. Şi o petrecere drăguţă! Aspecte favorabile in acest weekend. Sigur, nu tuturor nativilor din zodie pentru ca astrologia nu este o filosofie comunista şi nu dă tuturor in mod egal. Sâmbătă este o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă, sunt posibile unele întâlniri întâplătoare cu prieteni vechi dar neglijaţi.

Tot sâmbăta probabil ca te duci la cumpăraturi, duminică o să vrei să faci puţină curătenie în casă şi în suflet. Totuşi, sâmbătă ai un moment de inspiraţie în care crezi că ai găsit o solutie pentru rezolvarea unor probleme. Nu lasa lucrurile pe mâine, fă-le astăzi. Intai fă-ti un plan, apoi acţionează cu chibzuinţă. Nu te amesteca cu cei care nu sunt ca tine. Mezalianţele şi amestecurile de religii şi rase au fost întotdeauna motive de conflicte, mai mari sau mai mici.  Sfârşitul weekendului, adică duminică seara te gaseste în activitate, în orice caz muncind cu dedicaţie şi spor la ceva.

 

RAC    O zi de sâmbătă obositoare, dar până la urmă foarte plăcută. Seară deosebită. Dacă eşti cu prietenii, un plus de distracţie. În general, lucrurile devin mai dinamice, evenimentele mai dese.  Ai mai multe ocazii să ieşi în evidenţă. Totuşi o bună parte dintre Raci trebuie să ocolească cu abilitate şi diplomaţie subiectele tabu de acasa, problemele tăioase din familie. Nu uita că tacerea este de aur, vorba de tinichea! Weekendul acesta trezeşte o bruscă dorinţă de excursii şi călătorii. Mercur, mesagerul zeilor şi protectorul călătorilor, face şi unele aspecte favorabile.

Totuşi sfatul meu este să stai acasă, la căldură, iarna pe care o traversăm este departe de a fi una blândă şi îşi merită numele de „temperat continentală”. Foloseşte perioada ca să-ţi lămureşti problemele de „relaţii publice” sau să începi alte „relaţii personale”.  Se mai face lumină şi pe strada ta şi in acest weekend ai sentimentul că, în fine, norocul nu ţine numai de bolta cerească şi de stelele depărtate şi reci, ci îl mai face şi omul, prin hotărârile şi atitudinile sale.

 

HOROSCOP   16,17 ianuarie  2021

 

LEU    Este momentul unui mic bilanţ personal. Ce ai făcut, ce mai ai de făcut, câţi bani îţi trebuie, pe cine mai suni - treburi din astea de contabilitatea sufletului. Stabileşte priorităţile. Configuraţia astrală te sprijină să obţii mai multă stabilitate. Weekendul acesta este pentru imperialii Lei perioadă a pregătirilor şi a planurilor. Trebuie să analizezi ultimele demersuri şi evenimente şi să retrasezi cursul lucrurilor. Înaintea unui nou atac, înaintea unei noi ofensive sau al unui nou proiect, forţele trebuie să se regrupeze – ce să mai spun daca este vorba de o relatie de amor!

Sâmbătă, cu o configuraţie neutră, ai totuşi mai multe oportunităţi şi posibilităţi, pe care cu înţelepciune şi chibzuinţă nu o să le risipeşti, cum faci de obicei. Conjunctura astrală te sprijină să obţii mai multă stabilitate în familie sau printre prieteni. În ultima zi din weekend îţi este mai uşor să învingi dificultăţile vieţii cotidiene – doar este duminică. Poţi să întâlnesti o persoană deosebită, sau să te distrezi. Întâlnirile îţi încălzesc inima şi îţi oferă suficiente rezerve de bună dispoziţie şi optimism.

 

FECIOARĂ    O sâmbătă senină şi frumoasă, cum nu ai mai avut de mult timp. Astăzi norocul este prietenul tau cel mai bun, care te ajută să treci peste obstacole şi necazuri fără să faci nici un efort. Promovează-ţi cu hotărâre interesele personale. Nu te speti cu munca şi nu fă eforturi.  Nu ai frică, păstreaza speranţa şi porţile succesului sunt larg deschise pentru tine. Continuă să perseverezi pe drumul actual! În acest weekend eşti într-o perioadă binecuvântată, de la bine la foarte bine.

Cam tot ce iţi propui iţi iese – asta pentru că dai dovada de mult realism si bun simţ. Stelele avantajeaza in mod special activităţile legate de cărţi, reviste, ziare, publicaţii. Nu că ar fi foarte scumpe, dar sunt importante! Netul este anonim şi dubios, adevărata informaţie o găseşti tot dintr-o carte, sigur, o poţi descărca de pe net! Partea bună a netului este că poţi să ai acces gratis, sau foarte ieftin, la biblioteci virtuale de zeci de milioane de cărţi!  Este timpul unor decizii, mai mult sau mai putin importante şi dacă ai tărie de caracter, voinţă, o să dobândeşti mai multe avantaje.