Sfântul Eftimie cel Mare s-a născut în orașul Meletina (azi Malatya, Turcia) de la granița dintre Capadocia și Armenia Mică, din părinți creștini bogați, Pavel și Dionisia.
Sfântul Eftimie cel Mare le-a fost dăruit părinților de Dumnezeu după multe rugăciuni către bunul biruitor mucenic Polieuct, cel ce primise cununa muceniciei în acel oraș.
Copilul a reprezentat bucuria bătrâneților lor, de aceea l-au numit Eftimie care înseamnă „veselie”.
La câțiva ani de la nașterea băiatului, binecredinciosul Pavel s-a mutat la Domnul. Văduva Dionisia l-a încredințat pe copil Episcopului Otrie al Meletiei spre învățătură și purtare de grijă. Ea a intrat în rândul diaconițelor orașului.
Eftimie a fost hirotonit la timpul potrivit de către Episcopul Otrie care l-a făcut și exarh al mănăstirilor din eparhie.
După o călătorie efectuată în anul 406 în Palestina, unde s-a închinat la Locurile Sfinte, Eftimie s-a așezat într-o chilie din apropierea Mănăstirii Faran, la aproximativ 7 kilometri răsărit de Ierusalim, în drumul spre Ierihon.
Sfântul Eftimie cel Mare se hrănea din lucrul mâinilor sale, împletind coșuri.
În anul 411, alături de Cuviosul Teoctist Pustnicul, Cuviosul Eftimie s-a așezat într-o peșteră de la marginea Ierihonului. Era un loc stâncos stăpânit atunci de un om bogat, pe nume Lazariul.
Umblând cu turmele, păstorii acestui om au descoperit peștera celor doi ostenitori, Eftimie și Teoctist. Vestea s-a răspândit repede prin toate satele din jur. În scurt timp au început să vină la ei oamenii din popor pentru rugăciuni și folos sufletesc. Dar și ucenici care doreau să primească sfaturi și învățături duhovnicești.
Înmulțindu-se numărul acestora, Cuvioșii Eftimie și Teoctist au trebuit să înființeze acolo o mănăstire. Din peșteră au făcut biserică.
Cuviosul Eftimie nu a vrut să rămână stareț al acelei mănăstiri. Dorindu-și viața sihăstrească, s-a retras într-o peșteră din apropiere.
Monahii veneau la el sâmbăta și duminica pentru a-i asculta cuvântul.
Binecuvântarea lui Dumnezeu s-a pogorât peste el. Eftimie a primit darul săvârșirii minunilor, al tămăduirilor și al înainte-vederii.
Între alte daruri primite de la Dumnezeu de Sfântul Eftimie cel Mare, a fost și acela de a-și cunoaște propriul sfârșit. Astfel, prevestindu-și moartea, precum și pe a ucenicului său Domețian la 7 zile după moartea sa, Cuviosul Eftimie a trecut la Domnul la 20 ianuarie 473, fiind în vârstă de 97 de ani.
După șapte zile s-a mutat către Domnul și Domețian, ucenicul sfântului, așa cum îi proorocise, și a fost îngropat lângă mormântul părintelui său.