Antonie cel Mare (251-356), "părintele monahilor", este cel mai popular ascet. Sfântul e socotit a fi începătorul vieţii călugăreşti.

În fiecare an, pe 17 ianuarie, creştinii îl prăznuiesc pe Sfântul Antonie cel Mare. Este considerat de tradiţia monastică drept întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare. Sfântul Antonie este numit de Sfântul Athanasie, pe bună dreptate, fondator al monahismului.

Ascet de la 20 de ani

Viaţa lui a fost povestită de sfântul Atanasie cel Mare (298-373), arhiepiscop de Alexandria (Egipt), într-o carte rămasă clasică în genul ei, "Vita Antonii - Viaţa lui Antonie" -, scrisă la puţină vreme după moartea lui Antonie (+356), între anii 357 şi 359. S-a născut în anul 251, în localitatea Coma, în Egiptul de Mijloc, din părinţi creştini. Aici a învăţat să practice credinţa, mergând des la biserică. După moartea părinţilor săi - Antonie avea pe atunci 20 de ani -, întrebându-se care este calea lui în viaţă, a auzit în biserică cuvântul Evangheliei, care zice: "De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi venind urmează Mie" (Matei 19,21).

După o perioadă de ucenicie, la 35 de ani, după ce şi-a împărţit averea săracilor şi a dat-o pe sora lui în grija unei comunităţi de fecioare, se retrage la marginea deşertului, în locul numit Pispir, unde a rămas timp de 20 de ani, până în 306. Pispir era o fortăreaţă părăsită, situată pe malul drept al Nilului, la marginea deşertului, numit şi "muntele dinafară". A plecat de acolo în 306, când ucenicii lui l-au obligatsă părăsească acel loc de asceză, în urma atacurilor diabolice care l-au lăsat aproape mort. Aşa a devenit părintele spiritual al multor călugări din diferitele "colonii monastice" din deşerturile Egiptului, dintre care cele mai vestite erau cele din Nitria şi Schit. Către anul 310, a întreprins o călătorie la Alexandria, căutând să îmbărbăteze pe martirii creştini prigoniţi de stăpânirea romană în timpul persecuţiei lui Maximin. În anul 312 s-a instalat în deşertul adânc, pe muntele Kolzim (nu departe de malul Mării Roşii, unde se găseşte astăzi mănăstirea care-i poartă numele).

Rugă pentru fetele nemăritate

Acolo a trăit până la moartea sa , în 356, împreună cu doi ucenici, nepărăsind locul decât pentru a-şi vizita discipolii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, spre a-l susţine pe Sfântul Atanasie, persecutat de partida pro-ariana.

Şi în Centrul Vechi al Capitalei este o biserică ce-i poartă numele (foto dreapta). A fost construită în 1735 şi este cunoscută ca lăcaşul unde fetele nemăritate merg să se roage pentru căsătorie 13 marţi la rând.

APOFTEGME

Cuvintele de duh ale părintelui Antonie

Cuvintele de duh, sau apoftegmele, atribuite lui Antonie cel Mare s-au transmis prin mai multe culegeri (sau Paterice). Principalele astfel de cărţi sunt:

• În greacă, colecţia alfabetică – Patericul egiptean, cum o numim noi astăzi - îi atribui 38 de apoftegme.
• În siriacă, îi sunt atribuite 49 de apoftegme, culese în secolul VI, în Egipt, la Skete.
• În arabă, o colecţie de provenienţă coptă îi atribuie părintelui Antonie peste 40 de apoftegme.