Astăzi, 14 ianuarie, este prăznuită Sfânta Cuvioasă Nina, care este considerată protectoarea femeilor. Sfânta Nina a convertit la creștinism pe conducătorul sinagogii din Abiatar, a scos demonii din soția împăratului Miran, i-a redat vederea împăratului Mirian.
Biserica Ortodoxă o prăznuiește astăzi pe Sfânta nina, considerată ocrotitoarea femeilor. Sfânta Nina s-a născut în jurul anului 290, în Capadocia. Era rudă cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Când a împlinit 12 ani, tatăl ei a decis să plece în pustietate, iar mama ei a luat hotărîrea să-şi dedice viaţa oamenilor sărmani şi celor suferinzi, astfel încât Nina este dată în grija stareței Niofora.
Cu binecuvântarea episcopului Iuvenalie, pleacă din Ierusalim către Armenia. În anul 315 ajunge în Mtskheta, locul în care, potrivit celor mărturisite de stareța Niofora, s-ar afla „Cămașa lui Hristos“.
Nina a început să se roage Fecioarei Născătoare de Dumnezeu să o învrednicească să se închine sfântului veșmânt. În urma acestor rugăciuni, Maica Domnului i s-a arătat în vis, i-a pus în mână o cruce pentru a o apăra de vrășmași și i-a poruncit să meargă în Georgia să predice Evanghelia și să găsească sfânta cămașă. Când s-a trezit, Sfânta Nina a văzut că ținea în mână, cu adevărat, acea cruce. Cu ajutorul acestei Sfinte Cruci, Sfânta Nina a predicat Evanghelia.
Sfânta Nina a trecut la cele veșnice pe data de 14 ianuarie 338 şi îşi doarme somnul de veci la Mănăstirea Bodbe din Kakheti. Sfânta Nina a săvârșit numeroase minuni. A convertit la creștinism pe conducătorul sinagogii din Abiatar, a scos demonii din soția împăratului Miran, i-a redat vederea împăratului Mirian. Cea din urmă minune îl face pe împăratul Mirian să renunțe la a se mai închina la idoli, scrie crestinortodox.ro.