Serviciul militar obligatoriu, după 13 ani. Începe recensământul

Serviciu militar. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ministerul de Interne din Maroc a anunțat, printr-un comunicat de presă, că reintroduce serviciul militar obligatoriu, iar că în această perioadă are loc deja recensământul tinerilor. Primii care vor fi înrolați vor îmbrăca uniformele în luna septembrie.

În Maroc, serviciul militar obligatoriu a fost eliminat în anul 2006, iar după 13 ani, autoritățile au decis să revină asupra măsurii.

Legea privind serviciul militar obligatoriu se referă la persoanele de cetăţenie marocană, cu vârsta cuprinsă între 19 și 25 de ani. Durata stagiului militar a fost stabilită la 12 luni. Potrivit estimărilor Ministerului de Interne, primul contingent de militari va fi compus din 10.000 de persoane, arată Româniatv.net.