Serviciile de securitate ucrainene: Rusia vrea să blocheze dinspre mare portul strategic Mariupol

Markian Lubkivski, consilierul directorului Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), a declarat, la postul public ucrainean, că Federația Rusă minează apele din jurului portului strategic la Marea Azov, aducând drept argument explozia ce a avut loc marți în largul orașului.

"Credem că ruşii minează apele din zona portului pentru a bloca, pe de o parte, oraşul dinspre mare, iar, pe de alta, pentru a submina componenta economică şi infrastructura regiunii. Din primele informații, a fost o mină subacvatică. Nu excludem ca aceasta să fi fost detonată la trecerea unui vas de pescuit ucrainean. Investigăm acum acest caz. În apropiere de locul deflagraţiei a fost observată o navă rusească. Această explozie reprezintă o dovadă a faptului că Rusia încearcă să blocheze Mariupol dinspre mare", a explicat Markian Lubkivsk.

Oficialul SBU a mai vorbit și despre sporirea prezenţei militare ruse în regiunile separatiste din Ucrainei. "Are loc o relocare de trupe, de întărire a poziţiilor. Există semne că Rusia intenţionează sau se pregăteşte de ostilităţi active", a punctat Lubkiviski.

Nu în ultimul rând, consilierul directorului SBU a avertizat că rebelii pro-ruși și-au extins aria de activitate, devenind activi în special la Kiev, Mariupol, Rubejnoe şi Vinniţa. Iar în zonele pe care le controlează în estul Ucrainei au amenajat tabere de antrenament, oficialul SBU precizând vor face publică o hartă pe care vor fi indicate locurile unde sunt amplasate aceste tabere.