Serghei Şoigu sărbătoreşte sfârşitul Războiului Coreei cu Kim Jong Un

O delegaţie de la Ministerul rus al Apărării, condusă de ministrul Serghei Şoigu, a plecat în Coreea de Nord pentru a participa la ceremonia prilejuită de jubileul „victoriei” în războiul coreean.

„Etapă importantă în dezvoltarea cooperării dintre cele două țări”

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării din Federaţia Rusă, Ministerul Apărării al Coreei de Nord a invitat delegația rusă la „sărbătoarea” a 70 de ani de la încheierea războiului din Coreea. Ministerul Apărării al Federației Ruse și-a confirmat vizita la „evenimentul solemn”, iar Serghei Şoigu, în calitate de șef al departamentului, va conduce delegația, care se va afla în Coreea de Nord în perioada 25-27 iulie.

Moscova se așteaptă să întărească legăturile militare cu Phenianul, precum și să întărească cooperarea dintre cele două țări, a menționat Ministerul rus al Apărării.

„În perioada 25-27 iulie, la invitația Ministerului Apărării al RPDC, o delegație rusă condusă de ministrul Apărării al Federației Ruse, generalul de armată Serghei Șoigu, va vizita Republica Populară Democrată Coreea pentru a participa la evenimente solemne, dedicate celei de-a 70-a aniversări a Victoriei poporului coreean în Războiul de Eliberare a Patriei din 1950-1953”, a declarat ministerul rus.

Vizita lui Șoigu ar contribui la întărirea legăturilor militare bilaterale dintre Rusia și Coreea de Nord, marcând o „etapă importantă în dezvoltarea cooperării dintre cele două țări”.

La sărbătoarea regimului de la Phenian va mai participa şi reprezentantul Chinei, vicepreședintele Comitetului permanent al Congresului Național al Poporului Li Hongzhong.

Cum ajută Coreea de Nord Rusia în războiul împotriva Ucrainei

Coreea de Nord este una dintre cele câteva ţări care susţine aprig invazia rusă în Ucraina şi acuză Occidentul de acest război.

În luna ianuarie a acestui an, Departamentul de Stat al SUA a anunțat furnizarea de arme către Rusia de către Republica Nord Coreeană. .

Războiul din Coreea (1950-1953), între Republica Coreea (Coreea de Sud), având ca aliaţi forţe ONU conduse de SUA, şi Coreea de Nord, susţinută de China şi URSS, s-a încheiat printr-un armistiţiu, nu un tratat de pace, lăsând, în mod oficial, cele două Corei în stare de război.

În 1950, dictatorul comunist al Coreei de Nord, Kim Il Sung, a lansat o vastă invazie de-a lungul paralelei 38, încercând să ocupe Coreea de Sud și să o transforme în stat comunist. Kim primise, după cum se pare, binecuvântarea personală a lui Iosif Stalin să lanseze invazia. Armata sud-coreeană s-a dezintegrat aproape instantaneu, în timp ce mii de luptători comuniști înarmați cu mitraliere PPSh sovietice, artilerie și tancuri T-34-85 au avansat spre sud - instaurând versiunea coreeană a stalinismului pe măsură ce mergeau.

După armistiţiul din 1953, în Coreea de Nord a fost instaurată una din cele mai odioase dictaturi din lume, în timp ce Coreea de Sud a ajuns o ţară cu o economie dezvoltată.