Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat, azi, că punctul cel mai fierbinte, în prezent, în Ucraina este sud-estul ţării, dar că nu trebuie uitate nici alte regiuni unde există de asemenea probleme, precum cele legate de etnicii români şi maghiari.
„În Ucraina are loc un război civil, este distrusă populaţia civilă. Sud-estul Ucrainei este punctul cel mai fierbinte, dar nu trebuie să uităm celelalte părţi ale ţării, unde de asemenea există probleme, de exemplu cu maghiarii, cu românii. Despre ele se vorbeşte, dar nu cu glas tare'', a afirmat şeful diplomaţiei de la Moscova, la începutul unei întâlniri în capitala rusă cu preşedintele Adunării Parlamentare a OSCE, Ilkka Kanerva, relatează Interfax, citată de Agferpres.
Este pentru a doua oară în ultimele zile când Serghei Lavrov face o astfel de referire, după ce săptămâna trecută pleda pentru o Ucraină în care comunitatea rusofonă, etnicii români şi cei maghiari să poată convieţui în pace şi să le fie respectate drepturile.
În contextul aceleiaşi întâlniri de azi, de la Moscova, Serghei Lavrov a dat asigurări că Rusia este gata ca împreună cu OSCE să facă paşi concreţi pentru detensionarea conflictului din Ucraina în cadrul planului propus miercuri de preşedintele rus Vladimir Putin, subliniind că şeful statului rus face mari eforturi pentru a găsi o soluţie pentru criza ucraineană.
Ministrul rus a adăugat că au fost propuse mai multe iniţiative de pace pentru a se pune capăt conflictului, dar că Ucraina, SUA şi UE nu sunt interesate de punerea în aplicare a unor astfel de propuneri.
Preşedintele Vladimir Putin a propus miercuri un plan pentru a se ajunge la pace în sud-estul Ucrainei, iniţiativa liderului de la Kremlin cuprinzând şapte paşi şi anume - stoparea operaţiunilor ofensive, retragerea forţelor ucrainene la o distanţă de unde să nu mai poate trage înspre oraşe, monitorizare internaţională, excluderea utilizării aviaţiei militare împotriva civililor, schimb de prizonieri, deschiderea de coridoare umanitare pentru refugiaţi şi livrarea de ajutoare umanitare, refacerea infrastructurii.
Planul a fost contestat însă de Kiev, autorităţile ucrainene considerând că iniţiativa preşedintelui rus este menită să eludeze adevărul în faţa comunităţii internaţionale, înainte de summitul NATO care începe joi în Ţara Galilor.