Serena Williams, operată de urgență. Cu ce probleme se confruntă

Serena Williams. Sursă foto: Captură video

Serena Williams a dezvăluit miercuri că a suferit o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea unui chist de dimensiunea unui grapefruit de la nivelul gâtului.

Serena Williams a fost operată de urgență

Serena Williams, fostă numărul unu mondial în tenisul feminin, în vârstă de 43 de ani, a povestit într-un videoclip postat pe TikTok că în luna mai a descoperit un chist pe partea dreaptă a gâtului. Un examen RMN a confirmat că era vorba despre un chist branhial, o formațiune benignă, conform informațiilor transmise de AFP.

„Sunt încă în convalescenţă, dar sunt bine. Sănătatea este înainte de orice”, a postat Williams.

Serena Williams a declarat că procesul de recuperare decurge favorabil după intervenția chirurgicală, menționând că este optimistă cu privire la starea sa de sănătate. Deși a descoperit chistul în luna mai, aceasta a amânat operația până când formațiunea a crescut considerabil, înainte de a decide să îl elimine.

„Am descoperit o excrescenţă pe gâtul meu şi am fost îngrozită. Am făcut analize şi totul este negativ. Am mers să mi-l extragă pentru că era foarte mare. Avea dimensiunea unui grapefruit şi mi-a fost destul de greu când l-au scos. Dar totul a decurs normal şi sunt foarte fericită că am avut medici formidabili”, a spus ea în înregistrare.

Nu este singura problemă de sănătate pe care a avut-o fosta jucătoare

În 2010, Serena Williams a suferit un accident nefericit într-un restaurant, unde și-a tăiat piciorul drept călcând pe un pahar spart. Incidentul a necesitat două intervenții chirurgicale, iar recuperarea a durat un an, timp în care a fost departe de competițiile de tenis.

La doar un an după acest episod, Serena a trecut printr-o altă cumpănă de sănătate, fiind operată de urgență în Los Angeles din cauza unui embolism pulmonar, care a provocat formarea unui cheag de sânge.

„Luni, Serena Williams s-a deplasat de urgenţă la spitalul Cedars-Sinai pentru a se trata de un cheag de sânge survenit în urma unui tratament pentru o situaţie mult mai critică. Săptămâna trecută, Serena a suferit un embolism pulmonar. Doctorii continuă să-i monitorizeze situaţia de aproape pentru a evita eventuale complicaţii”, declara la acea vreme Nicole Chabot, purtătorul de cuvânt al jucătoarei de tenis.

Serena Williams. Sursă foto: Captură video

Cu ce se ocupă Serena Williams de când s-a retras din tenis

După retragerea sa din tenis în septembrie 2022, imediat după US Open, Serena Williams s-a concentrat pe viața de familie, dedicându-se creșterii fiicei sale, Olympia. Cu toate acestea, ea a descoperit rapid o nouă pasiune: lumea investițiilor. Deși s-a retras de pe teren, Serena și-a folosit determinarea și abilitățile dobândite în sport pentru a construi un portofoliu impresionant în afaceri.

În aprilie 2024, într-un videoclip publicat pe TikTok, campioana în vârstă de 42 de ani a dezvăluit că, prin intermediul fondului său de investiții, Serena Ventures, a investit în 85 de companii în ultimele 18 luni. Prin această nouă direcție, Serena continuă să inspire prin ambiția și implicarea sa în multiple domenii, de la sport la afaceri.

„M-am gândit că ar fi foarte distractiv să vorbesc despre lucrurile pe care le fac acum, că nu mai joc tenis profesionist. Am început să investesc în multe companii, pasiune pe care o aveam de când eram jucătoare. Investesc în companii aflate la început de drum, în care cred.

Am această latură de antreprenor de când jucam tenis, mereu a fost foarte important pentru mine să am un plan "B". E o pasiune, a fost foarte important pentru mine să mă dedic rolului de businesswoman. În portofoliul meu personal sunt în prezent peste 85 de companii în care am investit”, a anunțat Serena, fără a preciza dacă viața de antreprenor i-a adus vreo satisfacție materială sau e vorba de investiții pe termen lung.

Pe parcursul carierei sale impresionante, care s-a întins pe mai bine de două decenii, Serena Williams a acumulat 94 de milioane de dolari doar din premiile câștigate în tenis, însă valoarea sa financiară depășește cu mult această sumă. Averea ei este estimată la peste 290 de milioane de dolari, datorită numeroaselor contracte de sponsorizare cu giganți internaționali precum Nike, Gatorade, Gucci, Walt Disney, Ford și multe altele. Aceste parteneriate i-au adus câștiguri substanțiale, dovedind că Serena a avut un impact major și dincolo de terenul de tenis.

Serena a cucerit primul său titlu de Mare Șlem în 1999, la doar 17 ani, iar ultimul l-a obținut în 2017, când era însărcinată cu fiica sa. În palmaresul său remarcabil se regăsesc șapte titluri la Australian Open, șapte la Wimbledon, șase la US Open și trei la Roland Garros. De-a lungul carierei, Serena a redefinit performanța în sportul feminin, devenind una dintre cele mai de succes și influente figuri din tenisul mondial.