Manifestaţie de amploare pentru susţinerea preşedintelui. „M-aţi ales pentru a împlini ce este mai greu”

Peste 10.000 de persoane s-au adunat, vineri, în faţa parlamentului pentru a-şi arăta sprijinul pentru preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic. Simpatizanţii au venit din întreaga Serbie, dar şi din Bosnia, Kosovo, Croaţia, Macedonia de Nord şi Muntenegru.

Manifestanţii fluturat drapele sârbe şi au purtat banderole pe care erau scrise numele oraşelor din Serbia şi regiunea cu textul „sprijin pentru Vucic", potrivit agerpres.ro

Preşedintele sârb a fost aliat al lui Slobodan Milosevic şi adept al ultranaţionalismului care apoi s-a convertit la liberalismul de centru dreapta care i-a permis să ajungă la putere.

Manifestanţii l-au aclamat pe Aleksandar Vucic înainte să ia cuvântul, scandând zgomotos „Aco (diminutiv de la Aleksandar) sârbul".

„Nu voi spune niciun cuvânt despre adversarii mei politici, vreau să vorbesc despre viitor", a declarat Vucic în faţa celor prezenţi, mulţumindu-le pentru susţinerea acordată „unei Serbii decente, prospere şi care are succes".

„M-aţi ales pentru a împlini ce este mai greu pentru ca Serbia să poată trăi", a continuat şeful statului.