Serbia acuză SUA că încalcă dreptul internaţional. Vezi de ce!

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a afirmat miercuri că Statele Unite ale Americii (SUA) susţin formarea unei aşa-numite ''armate a Kosovo'', bazată pe recunoaşterea nelegitimă a independenţei Kosovo, şi că aceasta nu va aduce stabilitate nimănui în Balcanii de Vest

Declaraţia fost făcută după ce Vucic s-a întâlnit cu Wess Mitchell, asistent al secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi euroasiatice. Mitchell a sosit marţi la Belgrad, după ce a vizitat Pristina şi Skopje, la începutul turneului său balcanic.

În cadrul unei conferinţe de presă după întâlnirea cu Mitchell, Vucic a precizat că Serbia doreşte îmbunătăţirea relaţiilor sale cu SUA, în special în domeniul investiţiilor şi cel al comerţului.

Dar Serbia ''nu poate rămâne tăcută în legătură cu poziţia sa diferită'' când vine vorba de relaţia cu provincia separatistă sârbă Kosovo şi Metohija, care şi-a declarat în mod unilateral independenţa în 2008, cu sprijinul SUA şi al aliaţilor săi occidentali, a declarat Vucic.

Potrivit declaraţiilor lui Aleksandar Vucic, deşi Serbia şi SUA sunt de acord că este necesară menţinerea păcii între Belgrad şi Pristina, precum şi continuarea dialogului dintre ele, mediat de Uniunea Europeană, ele sunt în dezacord în legătură cu planul pe termen lung privind formarea aşa-numitei ''armate a Kosovo''.

Vucic a afirmat că formarea oricăror forţe de securitate în Kosovo contravine Acordului de la Kumanovo (1999), care a pus capăt campaniei de bombardamente ale NATO, condusă de SUA, precum şi rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate al ONU.

La rândul său, Wess Mitchell a declarat că Serbia reprezintă ''baza'' regiunii Balcanilor şi că SUA sprijină integrarea sa în Uniunea Europeană, precum şi dialogul dintre Belgrad şi Pristina mediat de către UE.

În opinia lui Mitchell, există un nou spaţiu pentru soluţionarea problemelor arzătoare din regiune care au ţinut Balcanii pe loc timp de decenii, cea mai importantă fiind normalizarea relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo.

''Întotdeauna am repetat poziţia pe termen lung a SUA când vine vorba de securitate în Kosovo. Susţinem Kosovo şi dreptul său de a avea forţe de securitate profesioniste care vor include şi sârbi din Kosovo'', a declarat Mitchell.

Vucic a subliniat că problema Kosovo este în prezent cel mai mare obstacol în calea Serbiei de aderare la UE. Serbia este gata să vorbească despre compromisuri, dar ''nu va accepta umilirea poporului său şi distrugerea ţării sale'', a conchis preşedintele sârb.