Deşi suferă de Sindromul Down, Şerban este campion olimpic, face sport în fiecare zi şi este mai în formă decât mulţi dintre noi.

"Eu în spate, el în faţă", descrie Şerban felul în care el şi tatăl său merg pe stradă. "Aşa îi place lui să meargă. Când aleargă doi, cel din faţă ia în piept vântul. Şi când mergem pe stradă, de obicei trebuie să îl trag. Eu vreau să mergi lângă mine", îi spune tatăl său. "Bine, merg lângă tine. Uite aşa o să fac", vine răspunsul. Aşa s-a desfăşurat mai mereu viaţa celor doi. Tatăl, Ovidiu Nicolescu, i-a deschis fiului său cu Sindrom Down calea spre lumea din jur.

În urmă cu 29 de ani, domnul Nicolescu primea un telefon de la soţia sa. Plângând, i-a povestit că medicul i-a spus că fiul lor de numai o lună avea Sindromul Down. Nu s-a speriat. "Nu aveam rezultate dacă nu îl acceptam", spune bărbatul în vârstă de 78 de ani, care mai are un fiu cu doi ani mai mare. "Cum iese unul sănătos şi altul iese aşa? E cromozomul ăla, al 21-lea, care face figura. Le spun părinţilor: să nu fie diferenţe între unul şi altul. Şi totuşi părinţii dau mai multă importanţă celui sănătos", continuă el.

Campion olimpic în China

De la bun început, gândul lui a fost unul: să îşi înveţe fiul - "Maestrul", cum îi spune el, să fie independent. "Bun. Să explicăm aici", spune Şerban în timp ce ne arată câteva fotografii pe laptop. "Eu şi taică-meu am fost la ...", dar nu îşi găseşte cuvintele. "Zi-mi, tată, unde am fost pe data de 25?", întreabă el. "Care 25?", îl provoacă domnul Nicolescu, iar Şerban îşi aminteşte: "Ai uitat, tată, că am fost la ANEFS cu domnul Ţopescu?". Nicolescu îşi explică metoda: "Orice lucru, oricât ar fi de mic, trebuie speculat. A scos o vorbă, speculeaz-o. Pune-l să o repete!".

În ziua cu pricina, Şerban a jucat bocce (un joc similar popicelor) alături de Cristian Ţopescu. Pasiunea pentru sport, pe care i-a insuflat-o tatăl său, este ca un fir roşu în viaţa lui Şerban. Pe un perete atârnă un snop de 26 de medalii. Toate sunt ale fiului. În 2007, la Olimpiada persoanelor cu dizabilităţi de la Shanghai, a luat trei medalii la bocce: de bronz, de argint şi de aur.

Merge singur la bancă şi dă bani cu împrumut

Zilele în care nu putea să stea în fund sau în care nu putea să se urce în tramvai sunt departe. La fel şi prima zi de şcoală, când învăţătoarea nu l-a vrut în clasa ei sau momentul în care un băiat i-a dat o palmă. Când era mic, pentru a-l supraveghea de la distanţă, tatăl îi dăduse o cartelă de telefon fix şi îl punea să îl sune de pe un traseu de mai multe ori.

Acum, în fiecare lună, Şerban se duce singur la bancă şi îşi depune într-un cont ajutorul social de 240 de lei. "Al meu personal", spune tânărul. "Mai şi împrumutăm de la el. De fapt, acum chiar trebuie să îi dau nişte bani", adaugă tatăl său.

Cei doi fac gimnastică împreună în fiecare dimineaţă şi seară. "Azi am făcut opt flotări", spune Şerban. Persoanele cu Sindrom Down sunt predispuse la obezitate, însă Şerban e în formă. La 1,63 metri înălţime, are 73 de kilograme, la fel ca tatăl său. "Dacă ar mânca cât poate el, ar avea 100 de kilograme. Eu îi arăt, îi spun: «Vrei să ajungi ca X?»".

Mesele au loc la ore fixe: tatăl găteşte, iar fiul aranjează farfuriile şi tacâmurile. "Ai uitat să-ţi iei medicamentele de dimineaţă", îşi aminteşte Şerban, şi pune pe masă o cutie metalică. "Eu sunt micul asistent. Aşa îmi zice. Îi fac mereu masaj de când s-a îmbolnăvit. Noi doi suntem cei mai buni prieteni. Nu avem secrete", explică tânărul.

Mentor pentru o doamnă cu Sindrom Down

Şerban este ţinut tot timpul în priză. Lunea, merge la dansuri. Miercurea, la baschet. Joia, la ateliere de creaţie. În weekenduri, la Azuga, unde ia lecţii de schi. "Este ambiţios, apropiat de oameni, afectuos. Ştie să fie manierat şi este foarte ordonat", îşi descrie şi Elena Nicolescu fiul.

Tânărul a terminat un grup tehnologic cu specializarea muncitor auto. "Îmi plac maşinile, dar nu să mă bag pe dedesubt", spune el. În 2006, a devenit prima persoană cu Sindrom Down din România care a fost angajată cu carte de muncă. "Răspundeam la telefon, la uşă, aduceam hârtiile de la imprimantă. Introduceam date în Exel, Word, căutam pe internet", povesteşte el. La un moment dat, Şerban a avut chiar şi o elevă în vârstă de 45 de ani cu Sindrom Down. "Am învăţat-o să folosească mouse-ul, tastatura. Eram un fel de mentor", îşi explică el rolul la Fundaţia Special Olympics.

Deocamdată, Şerban nu are o prietenă. "A zis că o să vadă după ce se căsătoreşte frate-su", spune Nicolescu. "Pe fetele care au Sindromul Down nu prea le lasă mamele. E reacţia asta: «Dacă îi face ceva?»", completează el. Acum, Şerban se pregăteşte de o excursie prin Italia. Însă nu prea ar mai vrea să plece: "Nu mai vreau să mă mai duc în Italia că nu mai vreau să-l las singur pe taică-meu". Tatăl protestează şi îl împinge, încă o dată, să iasă în lume. "Bine. Mai stăm de vorbă, negociem", spune Şerban.

DEVOTAMENT. Elena şi Ovidiu nu au făcut nicio diferenţă între Şerban şi celălalt fiu al lor

OPŢIUNI

Meserii potrivite pentru tinerii cu Down

Sindromul Down este o afecţiune înnăscută cauzată de prezenţa unui cromozom 21 suplimentar, rezultând un număr total de 47 de cromozomi în loc de 46. De obicei, IQ-ul persoanelor cu SD este cuprins între 20 şi 80, arată Ani Ardelean, preşedinta Asociaţiei Sindrom Down Bucureşti.

Dacă până în urmă cu două decenii speranţa de viaţă era de 40 de ani, datorită progreselor din medicină ea ajunge acum şi la 50, menţionează Ardelean. Cele mai potrivite meserii pentru cei cu SD sunt cele fără un grad mare de responsabilitate (ambalare, distribuirea corespondenţei, secretariat, îngrijirea plantelor).