Ungaria este decisă să blocheze la granița sa, construirea conductei BRUA, care trebuie să ducă în gazele din Marea Neagră, în Vestul Europei
Oficialii de la Budapesta au anunțat, vineri, că proiectul finanțat de Bruxelles al conductei BRUA, care trebuia să ajungă în Vestul Europei, va fi oprit la granița României cu Ungaria, potrivit B1tv.
Anunțul a fost făcut de către operatorul național de gaze din Ungaria, dar conform informațiilor hotnews Trnasgaz ar fi știu de două zile acest lucru, când a semnat un memorandum de înțelegere privind coridorul vertical de transport al gazelor naturale. Memorandumul a fost semnat cu operatorul ungar FGSZ, în condițiile în care acesta ar fi anunțat că dorește limitarea transportului gazelor pe teritoriul său, nu mai departe până în Austria.
În acest sens, gazoductul avea un rol esențial pentru viitoarele exploatări de gaze, ce urma a fi făcute în Marea Neagră, de către Exxon sau OMV, care dețin zăcăminte importante.
Pe de altă parte,oficialii Transgaz și ANRE nu au oferit niciun comunicat de presă privind decizia luată de autoritățile maghiare.