Filozofia greacă are mai multe școli de gândire, printre care și mișcarea stoicilor. Seneca este unul dintre cei mai mari adepți ai acestei școli de gândire la care și-a adus aportul prin scrierile sale în limba latină.

În perioada renascentistă, Seneca a fost readus în planul principal, iar în înțelegerea modernă a stoicismului mulți gânditori și filozofi îl consideră pe Seneca actorul principal al mișcării stoice. În scrierile sale, care acoperă subiecte diverse, construiește mai multe genuri de filozofie. În prezent asistăm la o a doua reiterare a genului stoic, cu Seneca în prim plan.

Dar cine a fost Seneca?

Lucius Annaeus Seneca (c. 1 î.HR - 65 d.HR) s-a născut în Cordoba, Spania și a fost educat în retorică și filozofie la Roma. Cariera lui politică a fost una dramatică și scurtă. Pe parcursul vieții, Seneca a participat la mai multe evenimente ce i-au adus o anumită înțelegere, destul de complexă asupra emoțiilor violente, pericolului ambiției precum și a diferențelor dintre viața politicienilor și ale filozofilor.

Seneca a fost acuzat de adulter cu sora împăratul Caligula, motiv pentru care a fost exilat în Corsica în anul 41 d.HR. El a fost mentorul lui Nero în perioada de adolescență a acestuia și a devenit și consilierul lui după ce acesta a devenit împărat în 54 d.HR. Din păcate, Seneca a continuat să îl sfătuiască pe Nero și în perioada în care tuturor celorlalți le era greu să fie în preajma lui, ceea ce i-a dus condamnarea la moarte prin sinucidere în 65 d.HR din cauza unei acuzații de complicitate la conspirație împotriva împăratului.

În scrierile sale, Seneca nu a fost autobiografic, și de multe ori operele lui nu reflectă acțiunile pe care acesta le susținea în viața sa. El și-a creat un alter ego literar, prin care își invită cititorii să reflecteze asupra problemelor cu care aceștia se confruntă în viața lor, mai degrabă decât să cugete asupra propriei sale vieți.

Printre scrierile sale principale putem enumera: Scrisori către Lucilius, Eseuri și Întrebări naturale.

Din păcate, academicienii ce i-au studiat viața nu au găsit prea multe evidențe despre viața lui de dinaintea perioadei în care a devenit consilierul lui Nero. Totuși, chiar și în pofida lipsei de documente care să îi ateste viața, academicienii au identificat Consolare pentru Marcia ca fiind probabil una dintre scrierile inițiale ale filozofului. Din această categorie inițială se presupune că fac parte și Consolare către mama lui, Helvia și Consolare pentru Polybius, despre care se estimează că au fost scrise în jurul anilor 43 - 44 d.Hr, ultima fiind scrisă chiar în perioada în care Seneca a fost exilat în Corsica.

Toate celelalte opere au fost scrise la reîntoarcerea lui Seneca în Roma, după exilul în Corsica, din anul aproximativ 49 d. Hr. Printre scrierile sale ulterioare, de valoare, putem menționa Despre Îngăduință, adresată lui Nero în 55 sau 56 d.Hr odată cu ascensiunea acestuia la putere. Scrisorile către Lucilius, precum și Întrebări Naturale sunt rezultatul muncii de la sfârșitul vieții sale.

În perioada imperială, stoicismul a exercitat o influență puternică asupra literaturii imperiului, iar aici putem nota Tragediile lui Seneca printre cele mai memorabile scrieri ale epocii. În cazul lui Seneca, nu putem vorbi despre un simplu poet ce își atribuie anumite concepte stoice, ci de un filozof ce scrie poezie.

Referitor la Tragedii, stoicismul pe care îl exercită devine subiect de controversă. Înainte de Erasmus, mulți academicieni diferențiau personajul Seneca în Seneca filozoful și Seneca poetul. Concepția generala modernă asupra lui Seneca este că și operele sale tragice conțin elemente filozofice.

Seneca a fost pasionat de altfel și de etică și psihologie.

Mai ales de efectul distructiv al emoțiilor excesive, care se regăsește ca laitmotiv în multe dintre piesele sale.

Atunci când îl lecturează pe Seneca, mulți cititori au un sentiment de abandon, mai ales dacă au studiat anterior clasicii greci precum Plato, Aristotel sau Pitagora. Cu toate acestea, Seneca constituie punctul de pornire în filosofia Hegeliană și a lui Nietzsche. În era modernă, asistăm la o reînviere a spiritului lui Seneca ce ne poate ajuta să ne construim universul prin introspecție.

Ca și filozof, el nu pornește de la teorii preconcepute, ci mai degrabă scrie în strânsă legătură cu un sistem natural căruia îi aparține și pe care îl înțelege în profunzime. El mereu își emfazează independența cognitivă ca și scriitor. Deși își atribuie concepte stoice, Seneca susține mereu ca nu este discipolul sau cronicarul nimănui.

Tot ca filozof, Seneca ne comunică că există trei feluri de viață: viața teoretică, viața practică și viața plăcerii. Deși specifică timpului în care a trait Seneca, această delimitare nu aparține mișcării stoice, ci mai degrabă este asociată doctrinei aristotelice despre plăcere și bine. Uneori, în scrierile sale, Seneca nu face diferența între viață teoretică și cea practică, dar retorica aristoteliană pe care o folosește în formularea întrebărilor sale reflectă frământări reale pe care filozoful le are în viața cotidiană.

Dacă prezentarea filozofiei lui Seneca, unul dintre cei mai importanți adepți ai mișcării stoice, ți-a stârnit curiozitatea, te invităm să descoperi alte cărți de filozofie pe site-ul Târgul Cărții.