Obama: Legea adoptată de Congres, primul pas ca SUA să trăiască din propriile resurse

Preşedintele american Barack Obama a precizat că sunt necesare mai multe măsuri pentru ca economia SUA să se redreseze. Membrii Congresului trebuie să găsească o abordare echilibrată pentru reducerea deficitului bugetar, să ajusteze planurile privind asigurările de sănătate şi să reformeze codul fiscal, astfel încă cei cu venituri ridicate să plătească mai mult, susţine Obama.

Ieşirea din impas

Preşedintele le-a mai cerut congresmenilor să ia măsuri pentru stimularea economiei şi crearea de locuri de muncă, transmite CNN. "Trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru ca economia să crească", a afirmat el. Obama a adăugat că incertitudinea declanşată de dezbaterea privind plafonul de îndatorare a fost un impediment pentru mediul de afaceri, dar şi că însănătoşirea economiei a fost încetinită de probleme neprevăzute precum cutremurul din Japonia. Declaraţiile au fost făcute imediate după ce Senatul american a aprobat, în această seară, cu 74 de voturi pentru şi 26 împotrivă, planul de creştere a plafonului de îndatorare, pentru a evita intrarea în incapacitate de plată, relatează BBC. Acord mult-aşteptat Acordul între republicani, democraţi şi preşedintele Barack Obama a fost aprobat, ieri, de Camera Reprezentanţilor şi azi de Senatul SUA. Preşedintele Obama va susţine un discurs, imediat după votul din Senat şi transformarea acordului în lege. El declarase că va promulga legea imediat ce ea este aprobată de camera superioară a Congresului, azi fiind ultima zi până la care se putea adopta acest proiect legislativ. Pactul prevede creşterea limitei de îndatorare cu 2.400 de miliarde de dolari, peste pragul actual de 14.300 miliarde de dolari şi economisirea a cel puţin 2.100 de miliarde de dolari în următorii 10 ani. Dezbateri aprinse Acordul a fost încheiat după luni de zile de negocieri dure, adevărate bătălii politice între Casa Albă şi politicienii din ambele formaţiuni importante din Congresul american. Programul prevede reduceri de cheltuieli de aproximativ 2.400 de miliarde de dolari într-o perioadă de zece ani, care vor fi aprobate de Congres în două trepte, respectiv 917 miliarde de dolari odată cu aprobarea planului şi 1.500 de miliarde de dolari până la sfârşitul anului. Primul set de reduceri de cheltuieli se va aplica în domenii variind de la armată la siguranţa alimentară.