Vladimir Tismaneanu: "La sfarsitul lunii februarie a incetat din viata, la varsta de 89 de ani, Arthur Schlesinger Jr., unul dintre cei mai influenti istorici americani din secolul 20."

In acest sens, contributiile sale sunt comparabile cu cele ale lui Richard Hofstadter si C. Vann Woodward, autori ai unor lucrari clasice care si-au lasat definitiv amprenta nu doar asupra istoriografiei americane, dar si asupra sferei publice in aceasta tara.

Schlesinger a refuzat programatic postura pur academica si s-a pronuntat fara timiditate in privinta treburilor ardente ale Cetatii. A fost intr-adevar ceea ce se cheama un intelectual public. Angajamentul sau a fost unul deopotriva intelectual si moral, opus oricarei forme de totalitarism ori de radicalism politic.

Schlesinger a fost autorul unor monumentale lucrari despre presedintia americana, inclusiv biografii ale lui Andrew Jackson si Franklin D. Roosevelt (se spune ca scria 5.000 de cuvinte zilnic!). A fost apropiat de presedintele Kennedy, pentru care a lucrat la Casa Alba. Cartea sa, „O mie de zile”, despre administratia Kennedy, a obtinut in 1966 Premiul Pulitzer si Premiul National al Cartii. A fost, de asemenea, apropiat de Robert Kennedy, a carui biografie a scris-o prezentandu-l pe acesta drept „cel mai  mare creator om politic al timpurilor sale”.

Din opera lui Schlesinger trebuie neaparat mentionata lucrarea „Centrul Vital” aparuta in plin Razboi Rece. Nu intamplator, ziaristul Peter Beinart,  in recenta sa monografie despre traditia liberalismului anticomunist, „The Good Fight” („Lupta cea buna”), o asaza intre cele mai convingatoare pledoarii pentru reconstructia consensului democratic in viata politica si spirituala americana si o propune ca model pentru un necesar demers similar in zilele noastre.

Cartea, al carei embrion a aparut initial in 1948, ca eseu, in „New York Times Magazine”, trasa liniamentele unei abordari lucide a conditiei politice democratice in ceea ce s-a numit „era anxietatii”: „Fundamentele civilizatiei noastre, ale certitudinii noastre, sunt in plina dezintegrare, iar institutii si idei familiare dispar pe masura ce ne apropiem de ele, asemeni umbrelor in amurg. „In autobiografia sa elocvent intitulata „O viata in secolul 20”, Schlesinger marturisea ca finalitatea cat se poate de actuala a acestei decisive lucrari de gandire politica era tocmai forjarea unei aliante intre liberalii si conservatorii care „cred profund in libertatile civile, in procesele constitutionale si in determinarea democratica a strategiilor politice si economice”.

Cum noteaza Sam Tanenhaus, el insusi autorul unei biografii a lui Whittaker Chambers (apostatul comunist autor al cartii „Martor”), in „New York Times” din 4 martie 2007, opera lui Schlesinger a reprezentat o chemare la o lupta permanenta impotriva obscurantismului si autoritarismului, prefigurand miscarile pentru drepturile civile ale viitoarelor decenii si exprimand nazuinta nationala spre un nou tip de politica, debarasat de extremismul totalizant.

Insist asupra  lucrarii „Centrul Vital” tocmai pentru ca reprezinta un document crucial al literaturii liberalismului anticomunist. Este vorba de o directie prea putin cunoscuta la noi, mai ales de catre cei care se grabesc sa dea verdicte definitive privind conceptualizarea si metodologia analizei comunismului. Nu doresc sa polemizez cu ei, ci doar le reamintesc (irepresibil reflex pedagogic) - „ignorantia non est argumentum”.

Fara indoiala, „Centrul Vital” a intrat in acel curriculum obligatoriu al gandirii antitotalitare, alaturi de „1984”, „Originile totalitarismului” de Hannah Arendt, „Gandirea captiva” de Mi-losz ori „Democratie si totalitarism” de Raymond Aron. Ideea insasi de „centru vital” a fost imbratisata de politicienii Partidului Democrat de-a lungul ultimelor decenii, de la Adlai Stevenson si pana la Bill Clinton. Merita  amintit faptul ca tocmai pentru ca a sustinut sinteza dintre idealismul si realismul politic, Schlesinger nu s-a ferit de implicare in actiuni concrete.

El a fost fondatorul miscarii „Americanii pentru Actiune Democratica” si a luat atitudine cand a fost nevoie impotriva manifestarilor a ceea ce prietenul sau Hofstadter a definit drept „stilul paranoic in politica americana”. Atunci cand a fost sa rosteasca adevarul in fata Puterii, Schlesinger a facut-o, chiar daca nu s-a manifestat intotdeauna public: a criticat, din interiorul Administratiei, invazia Cubei, iar mai tarziu a fost printre primii care si-au exprimat indoiala fata de sansele de succes ale interventiei din Vietnam.

Au existat voci care i-au reprosat lui Schlesinger proximitatea excesiva fata subiectii scrierilor sale, unii  numindu-l chiar „istoricul de curte” al familiei Kennedy. In fapt, a fost vorba despre un intelectual care a inteles ca, intr-o vreme a atator riscuri si fracturi istorice, rolul sau este sa-l consilieze pe Print, cu alte cuvinte, sa-l faca sa inteleaga semnificatia uriasa a asumarii a ceea ce Max Weber a numit „etica responsabilitatii”.