Trecem din nou printr-o zonă de turbulenţă politică în mare măsură artificial întreţinută, de parcă politicienii ar avea un contract cu ziariştii pentru lunile moarte de vară: ia să mai dăm ceva apă la moara de cuvinte...
Ne scufundăm în sărăcie, austeritatea ne-a luat şi pielea de pe noi, dările la stat amintesc de fumăritul şi oieritul de altădată, nimeni nu mai vorbeşte de vreo luminiţă, cât de mică, de la capătul tunelului. În schimb avem subiecte cu ghiotura, anume făcute parcă săşi dea tot omul cu părerea, că doar de-aceea are limbă-n gură.
Băsescu vorbeşte mult, din ce în ce mai mult, prea mult, de parcă perioada (pe care eu i-am lăudat-o) de acum vreo şase luni, când nu se mai arăta pe nicăieri, l-ar fi lăsat cu mari frustrări. Nu e zi în care să nu scoată tot soiul de cărţi de joc din mânecă, de la aşi până la cele mai mărunte. Nu ştiu dacă-şi mai înţelege jocurile el însuşi, că eu, mărturisesc, nu le mai pot urmări, aşa cum nu mai poţi ghici sub care ceşcuţă e bila după învârtitul celor trei ceşti de la alba-neagra. Prea multe învârtiri, prea multe ricoşeuri de biliard. Prea mult plecat la Huşi ca să creadă lumea că nu se duce la Huşi, dar el de fapt chiar la Huşi se duce.
Modificarea Constituţiei şi reorganizarea administrativă şi teritorială a ţării sunt aşii din mânecă: idei normale într-o ţară anormală. Până şi opoziţia ştie foarte bine că ambele vor trebui făcute, dar nu când vrea Băsescu, ci când vor vrea ei. Două săptămâni ne-am distrat cu temele astea: ba că-i dreaptă, ba că-i strâmbă. În joc sau prins şi aşa-zişii aliaţi de la putere, maghiarii, care au de împărţit cu partenerii lor de acum cam tot atât cât au avut şi cu PSD-ul, cu liberalii şi cu mai toate partidele lângă care, accesoriu indispensabil la putere, au guvernat de când se ştiu. Identitatea lor ambiguă, fidelităţile lor incerte, interesele de afaceri bine conturate i-au făcut întotdeauna pescuitori în ape tulburi. Kelemen Hunor, ministrul Culturii (prin ce merit?) nu a văzut în viaţa lui o faţă de artist român, nu le cunoaşte nevoile, nu ştie nici ce e, nici cu ce se mănâncă viaţa culturală românească, incluzând-o pe cea a minunaţilor artişti maghiari din România. În schimb, nu scapă nici un prilej să-şi dea cu părerea despre teme politice care nu-s de domeniul său, încingând artificial animozităţi care ni se păreau stinse de mult. "Nu ne jucăm cu judeţele ca şi cu nişte piese de puzzle", spunea el, ca şi când niciodată n-ar trebui schimbat ceva în mult prea mărunţita împărţire a României. Ca şi când judeţele, fiefuri ale baronilor locali (se înţelege, maghiari în mijlocul Ardealului) ar fi nu o moştenire comunistă, ci o înţeleaptă şi intangibilă realitate.
Nu mai avem subiecte, s-au dus minele de aur ale Columbenilor şi Zăvorancelor? No problemo. Pitorescul nostru preşedinte nu are numai aşi, cum spuneam, în mânecă, ci şi doiari şi treiari, uneori de toată jalea. Greu de înţeles cum acelaşi om care pune teme mari, grele şi adevărate pe tapetul jerpelit al politicii noastre poate veni şi cu declaraţii de o mare simplicitate, ca să nu zic altfel. Cine l-a pus, de pildă, să răbufnească ieri seară împotriva regelui Mihai, să-l numească "slugă a ruşilor" şi trădător al ţării? Mai ales, cine l-a pus să aprobe trecerea Prutului de către generalul Antonescu? Chiar dacă acestea sunt convingerile reale ale preşedintelui, ce sens avea să fie debitate pe un post de televiziune? Un preşedinte trebuie să fie diplomatic, el nu e un istoric revizionist, ci un simbol naţional. Dacă are şi unele păreri nu prea democratice, mai bine să nu şi le exprime, căci trăim într-o ţară democratică. Nu sună bine, nici frumos în gura lui părerile extrem de nepopulare de acest gen. Ce-am auzit miercuri seară pe B1 TV arată latura personalităţii lui Traian Băsescu coerentă cu "ţigancă împuţită", "păsărică", "stat de mămici" şi alte derapaje, dar coboară penibilul acestei laturi la un nivel mai jos.
Partea proastă cu acest fel de ieşiri nu e că ele dau apă la moară celor care oricum îl critică pe preşedinte şi pentru eclipsele de lună, ci că-i pun în mare dificultate pe aliaţii săi. Nu poţi susţine la nesfârşit diferenţa dintre omul Băsescu şi politicianul Băsescu, pentru că faptele unuia se contaminează de cele ale celuilalt, imaginea unuia devine oglinda celuilalt.
Până una-alta, presa se bucură. Se bucură şi ideologii feroce din zona formatorilor (şi mai ales deformatorilor) de opinie. Vom auzi urlete asurzitoare timp de o săptămână. După care ar fi cazul să mai spună ceva gogonat şi Ponta sau Antonescu: e rândul lor.
Recomandările noastre
