În fine, cu o întârziere de şaizeci de ani, trupele americane pătrund în Caracal. Asta, la aproape trei secole de la retragerea umilitoare a austriecilor, înfrânţi în lupta de uzură cu insurgenţii olteni, imposibil de înduplecat să colecteze corect impozitele, să-şi intabuleze terenurile sau să-şi sape private igienice.

Ei au continuat să se uşureze patriotic pe unde se nimerea şi să comenteze la şanţ că tot mai bine era pe vremea turcului, care ştia să respecte specificul local.

Apropo, lângă Deveselul brusc globalizat, al cărei nume exotic a făcut deliciul presei, se află satul Traian - potriveală ce numi explic cum a scăpat neexploatată zilele astea în calambururi infantile, cum ne plac nouă. Antonescu şi Geoană au primit cu căldură plantarea de interceptori, uşor derutaţi probabil de rezonanţa cuvântului, Verestoy n-are păduri în judeţul Olt ca să se bage, primarul a promis dudui exuberante, deci consensul româno-american la vârf pare perfect.

Dacă nici acum stânga postmodernă, antimondializantă şi purtătoare de keffiyeh (n-aveţi încă? click urgent la ţoale trendy www.bizrate.com/womens-scarvesshawls/ purple-keffiyeh: aveţi de ales între brandul hardcore Arafat, linia premium pentru serate literare sau cea "tac tical" pentru mici distracţii extracurriculare), după care atâta lume tânjeşte ca după Zburător, nu scoate capul la lumină, chiar nu ştiu când s-o mai facă. Nu-i ocazie mai bună să devii frecventabil în Europa decât înjurându-i pe americani; dacă-i armata SUA, cu atât mai bine.

Probabil că Dâncu îl instruieşte pe Ponta cum s-o dea cotită, cultivând "intelectualitatea critică", adică liderii de opinie care în sufletul lor erau şi până acum mai curând de stânga, protecţionişti, anticorporatişti, vag conspiraţionişti şi antiamericani; ca Mircea Dinescu, de pildă, dar mai sunt şi alţii. Accidentul istoric al tranziţiei i-a plasat în tabăra greşită, că nu te puteai afişa cu Hrebenciuc la Bookfest, nu? Abia de câţiva ani ne-am normalizat, adică am început să semănăm cu Franţa, deci gesticulaţia de stânga devine şic. (Atâta doar că se vede diferenţa între autodidacţi autohtoni şi, să zicem, GM Tamás sau Karnooh, crescuţi în medii profi).

În plus, vine din urmă altă generaţie, fără blocaje biografice. Nu doar băieţii de la CriticAtac.ro, o reală explozie în peisajul blogurilor, ci în special cei - tot mai mulţi - cu studii în universităţi occidentale, îmbibaţi direct la sursă în evanghelia noii credinţe. Au citit tot, de la Chomsky la Edward Said, manevrează precis între Marcuse şi Krugman (bătrânul editorialist acrit, nu strălucitul economist tânăr), ştiu şi keynesism, şi Forumul de la Rio, pot să-ţi demonstreze oricând că, în ciuda evidenţelor, omenirea o duce din ce în ce mai rău. Şi că, esenţialmente, e vina SUA.

Când se plânge câte unul la TV că "n-avem societate civilă", la asta se referă. Şi are dreptate: militantismul ideologic (adică discurs impenetrabil şi alunecos, ce nu poate fi demontat cu argumente deoarece sare mereu de la una la alta şi inventează explicaţii a-posteriori) a cam lipsit în România după Revoluţie, că anii ’70-’80 discreditaseră limba de lemn. Ceea ce, la standarde europene, e inacceptabil.

Dar staţi liniştiţi, a fost ceva temporar; ea revine. Nu varianta cazonă a PCR-ului decadent, ci aia suavă, livrescă, a "paradigmei capitalist-dominante care ne inculcă o falsă conştiinţă şi ne educă în consumerism" şi a "complexului militaro-industrial care foloseşte România ca rampă de lansare a intereselor imperialiste, folosind copiii statelor colonizate ca scut uman".(de la mine; profesioniştii vor găsi desigur formulări mai bune).

Vom avea şi noi în câţiva ani o societate civilă firească, occidentală, îmbinând neo-marxismul, anti-consumerismul, credinţa tribală în remedii naturiste, arta conceptuală cu tendinţe, blugii lăsaţi în vine până la elasticul chiloţilor şi guerila consumată escapist în cluburi funky, pe care mizează, în felul lor, atât Ponta, cât şi Mazăre. Aplomb este, or asta contează cel mai mult, revoluţia noii stângi având indignarea ca principală sursă de legitimare. Mă indignez, deci exist. Nu trebuie să pricep ceva despre mersul lumii; e suficient să fiu nervos şi guraliv, că o conspiraţie cu care să mă bat se găseşte oricând.

Însă până adună masa critică de indignaţi, companeros mizează pe pragmatism (inclusiv cei din Partida Rusă, vezi www.contributors.ro/fara-categorie/ wikileaks-rusia-sua-romania), adică pe interese, nu pe idei, ştiut fiind că primele prind mult mai bine la români. Nu contează dacă scutul antirachetă e bun sau rău, nici n-am fi împotriva unei umbrele de securitate. Important e să nu fie la noi în ogradă, ca să n-avem costuri, să nu devenim ţinte. Cu alte cuvinte, să ne bucurăm de beneficii, dar să nu plătim preţul; e cunoscutul sindrom NIMBY (not-in-my-backyard).

Lasă că poziţia asta nu-i cea mai onorabilă, dar e şi schizofrenică: pe de-o parte ne dăm modeşti şi proletari, cu sărăcia şi nevoile şi ramul nostru, nu ne amestecăm în marile afaceri ale planetei. Pe de altă parte, tot noi ne umflăm a doua zi pieptul (a şaptea ţară a Europei, respectul care ni se cuvine etc.), ne vrem lideri regionali şi-l votăm în sondaje de popularitate pe Ceauşescu, că era abil şi învârtea marile puteri pe degete.

Nu ştiu cât e aici pragmatism şi nu mai curând fire alunecoasă de ţăran şmecher de la periferia continentului: ce-i al meu pitesc în pod, mă văicăresc că sunt prost şi sărac ca să nu mi se ceară ceva; dau buzna doar dacă e rost de pomană şi reduceri. E un scepticism visceral faţă de tot ce e principial, contractual şi la vedere, în special dacă vine dinspre Vest, o milogeală continuă de grup dezavantajat.

Am zis periferie, dar slavă Domnului că genul ăsta de atitudine o au mulţi în statele vechi membre, ca Germania, Franţa sau Italia, care s-au obişnuit cu liniştea şi securitatea precum peştele cu apa, deci o iau ca pe un dat natural, uitând cum se obţine şi cât costă. Pentru ei marile problemele contemporane se reduc la negocieri de creşterea lefii cu 0,7% sau defilările cu pocnitori de 1 Mai. Iar dacă nu ne aliniem cu ei sub steagul roşu şi nu-i combatem cu făcăleţul pe americani în marea încleştare de la Deveselu, înseamnă că n-avem societate civilă adevărată.