Nu toată lumea a colaborat, nu toată lumea a îngenuncheat, complicitatea nu a fost ineluctabilă şi universală.
Ioan Bărbuş (1918-2001) a fost un luptător pentru valorile democratice, un militant neînduplecat, demn şi vizionar al Partidul Naţional Ţărănesc, partidul lui Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. Arestat de regimul comunist şi condamnat la ani grei de închisoare, Ioan Bărbuş a rezistat eroic. În 1987, alături de Corneliu Coposu şi de Ion Diaconescu, în plină teroare ceauşistă, a reuşit să afilieze PNŢ la Internaţionala Creştin Democrată. Atunci când unii îşi permit să scrie despre victimele comunismului cu ghilimele, este cazul să le reamintim că totalitarismul a fost universul lagărelor de exterminare, al sârmei ghimpate, al camerelor de tortură, al prigonirii inocenţilor în numele utopiilor sociale şi rasiale, al delaţiunii ridicată la rang de virtute, al înjosirii sistematice a fiinţei umane. Faptul că nu a avut loc un Nuernberg al comunismului nu înseamnă că un asemenea proces nu ar fi fost necesar, cum încearcă unii sofişti de stânga să demonstreze. În Romania, practicanţii "ipotezei comuniste", celebrată de noii zeloţi, s-au numit Pantiuşa şi Nicolschi, Drăghici şi Postelnicu, Ana Pauker, Bodnăraş, Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu. În Cambodgia, s-au numit Pol Pot şi Ieng Sary. În Cambodgia au loc procese ale criminalilor vinovaţi de genocid. În România, torţionarul Enoiu este liber şi ni se ţin lecţii despre futilitatea anticomunismului. Procesele împotriva călăilor nazişti continuă, indiferent de vârsta acestora (vezi cazul John Demjanjuk). Este normal să fie aşa şi în cazurile de crime împotriva umanităţii comise de regimurile comuniste. A cere claritate morală ţine de bunul simţ, nu de vreo pasiune vindicativă. Totalitarismul, accentua Hannah Arendt, a urmărit distrugerea persoanei morale şi a persoanei juridice.
Biografii precum cea a lui Ioan Bărbuş ar trebui cunoscute de elevi, învăţate în scoli. Tot aşa cum în Franţa se vorbeşte constant despre Jean Moulin, erou al Rezistentei anti-naziste, elogiat într-un celebru discurs, ţinut la Panteon, în prezenta generalului de Gaulle, de către André Malraux. Nicio societate democratică nu poate trăi fără un “trecut utilizabil". În România comunizată nu au existat numai torţionari şi delatori. Este nevoie de repere, de probe că nu toată lumea a cedat. Ioan Bărbuş a făcut parte dintre aceia care nu s-au plecat sub vremi, nu s-au lăsat călcaţi în picioare, nu au pactizat cu forţele Răului. A plătit cumplit în timpul vieţii pentru curajul de excepţie, pentru verticalitatea nedezminţită. Pledez pentru justiţie morală, pentru salvarea unei memorii democratice netrunchiate, care să-i includă pe opozanţii de prima oră ai regimului, pe toţi cei care au sfidat dictatura pentru ca nu înţelegeau să renunţe la crezul lor pluralist, precum şi pe disidenţii şi protestatarii din faza sa de după 1965, pe militanţii SLOMR, pe eroii revoltelor anticomuniste din Valea Jiului (1977) şi de la Braşov (1987) până la autenticii revoluţionari din decembrie 1989. Avem nevoie de un Panteon al onoarei.
Fiecare gest de rezistenţă democratică trebuie cunoscut, recunoscut şi memorializat. Mai ales atunci când ni se servesc legende despre faptul că ar fi existat un presupus consens social în România, că regimul nu a fost unul anti-popular şi anti-naţional, că în anumite momente ar fi devenit chiar un fel de “despotism luminat". Ilegitimitatea regimului comunist din România a fost neîntreruptă, aşa cum reiese limpede din biografia emblematică a unui om precum Ioan Bărbuş, pentru care statul de drept a fost un ideal în numele căruia merită să faci orice sacrificiu. N-am avut şansa să-l cunosc personal, cum i-am cunoscut pe Şerban Ghica (încă din copilărie), pe Constantin Ticu Dumitrescu şi pe Corneliu Coposu, începând din 1990. Dar sunt fericit să fiu prietenul familiei Bărbuş, al doamnei Elsa, al Ancăi şi al lui Vincenţiu Cernea. Graţie Ancăi, am ajuns să-l cunosc personal pe gânditorul brazilian Olavo de Carvalho, unul dintre cei mai inteligenţi si erudiţi critici ai radicalismului totalitar şi al men talităţii revoluţionarmilenariste. În momentele dure ale atacurilor de atâtea ori infame împotriva Raportului Final al Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România şi în anii care au urmat, această prietenie a fost o sursă de curaj moral. Ea este un izvor de încredere într-un viitor mai bun pentru România. Doresc să semnalez că Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc va organiza în colaborare cu Fundaţia "Ioan Bărbuş", joi 16 iunie, orele 17.30, o conferinţă la care voi participa alături de Olavo de Carvalho. Subiectul discuţiei noastre va fi rolul mitului, utopiei şi revoluţiei în secolul 20 şi viitorul acestora în noul veac.
Comentariile la acest articol sunt suspendate!
Recomandările noastre
