Este al j-de miilea articol pe care-l scriu despre ţigani, şi vreau să vă spun că pe fiecare dintre ele l-am scris din punctul de vedere al unui om care se consideră civilizat. Cu toate acestea, au fost, foarte semnificativ, articolele mele cu cele mai negative reacţii pe forum.

Uite că totuşi nu mă pot stăpâni nici azi, pentru că vreau să vorbim despre expulzările din Franţa, care-au provocat conflictul acestei "mari ţări suverane, care nu primeşte lecţii de la nimeni", cu Uniunea Europeană.

Cine are dreptate aici? Franţa? Europa? Sau poate (lucru la care nu pare să se gândească nimeni) ţiganii înşişi? Am copilărit cu ei, ca mai fiecare dintre dumneavoastră, am crescut apoi cu ei. Am aflat abia după Revoluţie că-şi spun ei înşişi romi. Noi le-am zis mereu ţigani, şi toţi cei pe care-i ştiu eu îşi ziceau tot aşa, fără conotaţii negative. Însuşi Budai-Deleanu, acum mai bine de două sute de ani, a scris "Ţiganiada", nu "Romiada". Dar, nicio problemă în această privinţă.

Dacă termenul de "ţigan" le sună ofensator celor din această etnie, sunt primul gata să nu-l mai folosesc. Timp de vreo patru sute de ani, în Muntenia şi Moldova, aceşti oameni au fost robi pe moşiile boiereşti. De şase sute de ani, etnia românească şi cea ţigănească au interacţionat intens, biologic, economic şi cultural. Fără-ndoială că românii, care se plâng azi că ţiganii nu vor să muncească, i-au exploatat totuşi, timp de secole, i-au vândut şi i-au cumpărat ca pe vite şi i-au pus să trudească, neplătit, pe ogoare.

Fără-ndoială că tot românii, care deplâng azi lipsa lor de educaţie, i-au ţinut, timp de secole, în cea mai neagră mizerie spirituală. Şi tot noi, care suntem azi oripilaţi de prostituţia masivă în rândul fetelor acestei etnii, le-am exploatat sexual pe tot parcursul acestor secole, căci toate au fost roabele cumpărate ale boierilor, vechililor, vătafilor de altădată, ce aveau drepturi senioriale asupra lor. Toate aceste lucruri trebuie ştiute şi conştientizate de noi, românii, înainte să ne revărsăm dispreţul şi ura faţă de conaţionalii noştri ţigani, cum o facem, de asemenea, de secole.

Romii de azi de la noi sunt urmaşii robilor de altădată. Au fost soldaţi în războaiele noastre, au fost muzicanţi la mesele noastre, au stat alături de români în puşcăriile noastre. Au cerşit pe drumurile noastre. Cu bunele şi relele lor, sunt parte din istoria României şi din poporul român.

Ne fac ei de râs în străinătate? Nu, ne facem singuri de râs, căci ţiganii sunt cetăţeni români. România e un stat multietnic, nu e un stat al unei singure etnii, nici o ierarhie de etnii. Un ţigan are un singur vot la alegeri ca şi un român sau un neamţ din România. Are exact aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca oricine.

Dacă România se face de râs ca stat, nu e în primul rând din cauza lor. Puţini ţigani sunt printre parlamentari şi printre marii corupţi care fac din România o ţară mizerabilă. Nu ţiganii sunt principalii responsabili de sărăcirea noastră incredibilă din ultimii ani şi de învrăjbirea noastră proverbială.

De asemenea, oricâtă infracţionalitate şi anarhie ar musti în rândul lor, romii sunt cetăţeni membri ai Uniunii Europene. Ei nu pot fi blamaţi, condamnaţi sau expulzaţi în masă, nici la noi, nici aiurea, pe criterii etnice, căci dacă ar fi aşa, asta ar însemna să admitem că există etnii întregi, rase întregi "inferioare", alcătuite integral din infractori şi psihopaţi. De aici, n-ar mai fi decât un pas spre "soluţii de igienizare" a speciei, de tipul celei naziste.

În realitate, fiecare grup etnic e preţios în diversitatea speciei umane. Nimeni nu neagă marile probleme de acomodare la civilizaţia actuală a romilor, dar la ele se pot găsi soluţii. Aşa încât, deşi un stat mare şi suveran, Franţa are multă nevoie de lecţii din partea Uniunii Europene, căci prin acţiunile ei din ultima vreme împotriva romilor încalcă drepturile omului.

Mutarea forţată a ţiganilor dintr-un loc în altul nu e o soluţionare a problemei romilor. Subdezvoltarea economică şi culturală a acestor oameni trebuie vizată, oriunde trăiesc aceştia. În fine, ţiganii înşişi au responsabilităţi la nivel politic şi social pe care par să le fi uitat pe parcurs. În anii ’90 partidele şi ONG-urile romilor erau destul de active şi vizibile. Azi ele s-au dat cu totul la fund.

E cazul ca oamenii cei mai luminaţi ai acestei etnii, avocaţi, medici, artişti, politicieni să nu mai lase mereu pe alţii să le hotărască soarta, ca să nu ajungă să şi-o merite.