Căpeteniile USL susţin că audierea miniştrilor cabinetului Ungureanu a fost nelegală, deoarece n-a existat cvorum în toate comisiile. Puterea se apără spunând că trecerea prin comisii are un rol consultativ, pentru că votul propriu-zis se dă în plenul Parlamentului.
Şi uite cum s-a ajuns iar la Curtea Constituţională! Transpusă într-un alt domeniu, situaţia arată cam aşa: un angajat refuză să meargă la lucru, iar după ce-şi încasează salariul îl dă în judecată pe patron pentru că ceilalţi muncitori şi-au făcut datoria! Evreii au pentru acest tip uman un cuvânt plin de expresivitate: chutzpah. Într-o formulă ironică, vocabula defineşte individul care şi-a ucis părinţii, iar odată ajuns la tribunal îi cere judecătorului să aibă milă de un biet orfan...
Oricât ai fi de tolerant, e timpul să spui că s-au depăşit toate limitele bunului-simţ şi ale normalităţii. De vreo patru ani încoace, un grup isteric-vocal are pretenţia de a acapara discursul public. "Confreria" decide ce trebuie să gândească românii. Neo-ortacii sunt singurii cu dreptul de a emite opinii.
Convingerile lor sunt obligatorii pentru toţi ceilalţi. Dacă ai îndrăzneala să spui ori să scrii altceva, te-ai ars. Eşti vândut, eşti slugarnic cu puterea, eşti un duşman al boborului, ai intrat pe lista neagră a grupului de presiune. Un grup alcătuit din ciurucurile lui Emil Constantinescu, plozii spirituali ai d-nei Zoe Petre, universitari famelici, jurnalişti traşi pe linie moartă, simbriaşi ai turnătorului Voiculescu, ciomăgari ai infractorului Vîntu. Plus plevuşca veşnic îndoliată că n-o bagă nimeni în seamă: frustraţii care se visează miniştri, ambasadori, şefi de agenţii, mai-mari peste televiziunea şi radioul publice ori măcar prefecţi.
Unii dintre ei chiar au ocupat în trecut una sau alta din aceste funcţii — ori chiar altele mai sonore. Nu-şi mai aduce aminte de ei nici măcar femeia de serviciu, într-atât de penibili, incapabili şi iresponsabili au fost. Astăzi, pentru că democraţia a devenit hârdăul în care-şi varsă veninul, cred că-şi pot permite orice. Şi o fac sporind cu fiecare silabă rostită cantitatea de ordură pe cap de locuitor. Când nu sunt la televiziuni, chibiţând sinistru, asemeni lui Antonescu, devenit expert în dosuri prim-ministeriale, inundă Curtea Constituţională cu tot felul de fantezii politicianiste, doar-doar prind un oscior din pasărea nezburătoare a guvernării.
Întrebările elementare, pe care cineva trebuie să le pună, sunt următoarele: li s-a interzis accesul în comisii? Au probe că puterea i-a împiedicat să îşi facă datoria? A existat o presiune de natură psihică ori politică, susceptibilă să le vicieze votul? Dacă răspunsurile sunt de fiecare dată "nu", merită o singură replică, într-un limbaj care le e propriu: Sunteţi nişte neruşinaţi! Dacă, prin absurd, Curtea Constituţională va vota după pofta inimii lor, se deschid larg porţile neguvernării, în eternitate, a ţării. La configuraţia parlamentară actuală (precum şi la cele viitoare) e imposibil să nu existe măcar o singură comisie în care Opoziţia să nu fie majoritară. Dacă politicienii acelui moment vor proceda asemeni sabotorilor de azi, cresc şansele ca toate guvernele de-acum înainte să fie contestate la Curtea Constituţională.
Precedentul Antonescu-Ponta poate, aşadar, rămâne în istoria infamiei politice din România ca un act de trădare nu a voinţei politicienilor, ci a voinţei populare. Neobrăzarea de a substitui votul democratic cu presupuse "sondaje de opinie" şi pretenţia de a schimba regulile în timpul jocului sunt indicii ale modului dictatorial, abuziv şi înecat în ură prin care o clică obsedată de putere vrea s-o captureze cât mai grabnic. La câtă dogoare emană mintea lor, ar trebui urgent pusă la deszăpezit în judeţele calamitate (şi roşii) Buzău, Vrancea, Ialomiţa.
Recomandările noastre
