Vladimir Tismaneanu: "Tema relatiei dintre fascism si comunism, respectiv a similitudinilor profunde dintre aceste doua despotisme revolutionare (de dreapta si de stanga), continua sa genereze atitudini infierbantate."
Reactiile ultragiate la tema condamnarii dictaturilor totalitare comuniste sugereaza ca anumite reflexe mentale intolerante nu au disparut si ca partizanii unui stangism impenitent continua sa refuze o discutie serioasa asupra responsabilitatii istorice a radicalismului de sorginte iacobina pentru ororile veacului douazeci. Am scris pe larg despre acest subiect in cartile mele „Mizeria utopiei” si „Spectrele Europei Centrale”.
Nu mai putin distorsionanta imi pare si tendinta opusa care face din discutia asupra comunismului un argument pentru prezentarea fascismului drept o miscare strict reactiva. Imbratisand tezele indoielnice ale unui Ernst Nolte, asemenea viziuni uita faptul ca fascismul isi afla radacinile intr-o reactie romantica agresiva impotriva proiectului Luminilor. Nu intamplator, un filosof politic influent in Germania nazista scria ca „atunci cand Hitler a venit la putere, Hegel a murit”.
Fascismul si comunismul au reprezentat proiecte de inginerie sociala totala pentru care vechea ordine burgheza era inamicul absolut. Politologul Robert C. Tucker numeste astfel stalinismul o ideologie a transformismului universal. Termenul se aplica si nazismului. Ambele miscari s-au nascut din resentiment si au transformat revansa, ura si frustrarea in mecanisme de mobilizare si inregimentare. A insista pe tema unui proiect initial umanist, a credita leninismul cu valentele unei strategii a progresului istoric inseamna a pierde complet din vedere date sociologice si istorice elementare.
Evident, leninismul nu este identic cu marxismul, pe care l-a simplificat pana la caricatura, dar nu se poate vorbi despre marxism fara a admite conexiunea (chiar daca mediata) cu bastardul bolsevic. Nu modernizarea democratica a fost scopul acestor miscari, ci construirea unor comunitati organice perfect administrate.
Anihilarea gandirii autonome, distrugerea societatii civile, subordonarea individului fata de partidul/stat faceau parte din perspectiva colectivista pentru care ideea de elita, in sensul traditional al cuvantului, era o blasfemie. Refuzul ierarhiilor de valoare si instituirea unor criterii aberante (puritate rasiala ori sociala), mitul societatii perfect organizate si al conducatorului/Partidului selectat de Istorie sa salveze umanitatea s-au intalnit in proiectul totalitar cu cultivarea sacrificiului ca forma de mantuire si abolirea distinctiei traditionale dintre Bine si Rau in numele unor periculoase himere.
Logica societatii burgheze (si accentuez asupra importantei notiunii de burghezie) era una care respingea subordonarea mijloacelor fata de scopul final. Apoteoza umanitatii ariene, ori a societatii fara clase, era substanta narcotizanta care emascula constiinta morala din individ. A nu vedea aceste elemente ori a le minimaliza de pe pozitiile unui „mesaj originar tradat” tine, in cel mai bun caz, de anemie etica.
Trebuie sa semnalez insa si tendinta care discuta (ori acuza) stanga radicala in termeni etnici mai degraba decat politici. Acum cativa ani, un important politician maghiar sustinea ca apartenenta la stanga ar fi un „fapt genetic”. Ni se spune uneori ca lipsa de sensibilitate a Occidentului fata de atrocitatile comuniste ar fi efectul unei fixatii monomane pe tema Holocaustului. Trebuie spus ca lucrurile sunt departe de a fi atat de simple: istoriografia vestica a abordat Holocaustul (deci asa-zisa „solutie definitiva” prin care nazistii au urmarit exterminarea fizica a populatiei evreiesti din Europa) ca un subiect central al explicatiei fenomenului hitlerist abia dupa 1970.
Tot astfel, cei care se fixeaza conspirationist pe rolul unor „alogeni” in partidele comuniste europene nu inteleg faptul ca ideea revolutionara leninista tine de un macro-fenomen ideologic care s-a intins pe intreaga planeta, de la Hanoi la Havana. Este suficient sa citesti una din nou-aparutele biografii ale lui Ernesto „Che” Guevara pentru a ajunge la o perspectiva mult mai nuantata privind „chemarile” comunismului.
Cei care sustin ca este nevoie de atenuarea, ori chiar eliminarea perspectivei morale din discutia asupra comunismului ar trebui sa se intrebe daca se poate scrie onest despre Gulag ori despre Auschwitz fara un sentiment de compasiune pentru victime. Astazi mai mult decat oricand, mi se par actuale cuvintele Nadejdei Mandelstam: „La ceasul ororii totalitare, tacerea este crima impotriva umanitatii”.
Recomandările noastre
