Cum a fost posibilă deteriorarea consternantă a climatului democratic din România, slăbirea deliberată a justiţiei independente, atacurile prea puţin voalate la adresa Curţii Constituţionale, prestidigitaţiile legate de statutul "Monitorului Oficial" şi câte alte asemenea prea puţin onorabile acţiuni? De ce atacurile la adresa conducerilor IICCMER, ICR şi Arhivelor Naţionale? Cum a fost posibilă prăbuşirea atâtor lucruri care păreau stabile şi instaurarea dominaţiei unui grup politic transpartinic a cărui coeziune provine exclusiv din ostilitatea viscerala în raport cu adevărul, transparenţa şi ceea ce se în limba engleză se numeşte "accountability" (posibilitatea tragerii la răspundere)? În ultimul număr din revista "Observator Cultural" ni se propune un răspuns pe mai vechea linie a revistei, simbolizată de proverbul devenit slogan "Cine seamănă vânt, culege furtună". Două pagini din acest săptămânal, specializat în rechizitorii, înfierări şi stigmatizări, sunt aşezate sub acest titlu: "Cum s-a ajuns aici?" Sunt publicate extrase din articole de Cătălin Avramescu, Mircea Mihăieş, Traian Ungureanu şi Mihail Neamţu. Se sugerează, în termeni câtuşi de puţin echivoci, că opiniile heterodoxe ale autorilor amintiţi, deliberat menite să provoace dintr-o perspectivă intelectuală, au fost, cumva, o cauză originară a actualului capotaj deplorabil al democraţiei.
Nu se suflă o vorbă despre tot ceea ce frământă Comisia Europeană, Consiliul European, Parlamentul European, despre scandalul internaţional provocat de plagiatul lui Victor Ponta şi decredibilizarea fulgerătoare a imaginii ţării. Atacul din 2012 al echipei uslaşe, dirijată de trustul Grivco-Intact, împotriva statului de drept, Curţii Constituţionale a României, împotriva valorilor esenţiale ale Uniunii Europene şi preşedintelui ţării ca garant al Constituţiei democratice a României este ca şi inexistent. Redactorii revistei preferă invectiva şi procesul de intenţie chiar şi acum, la ceasul răzbunării forţelor beznei samavolnice. Prin insinuarea ideii ca gândirea neînregimentată este una culpabilă şi incriminabilă, un asemenea grupaj reprezintă de fapt un manifest al intoleranţei. Ori, mai grav, unul al vendetei. Demonizarea opiniilor heterodoxe, stigmatizarea nonconformismului, sunt atitudini non-liberale şi anti-liberale. Un text din decembrie 2004 semnat de Mircea Mihăieş este republicat acum de paznicii vigilenţei useliste ca probă ideologică dintr-un imaginar rechizitoriu împotriva celor care s-ar fi făcut vinovaţi de susţinerea demonizatului preşedinte suspendat.
Intelectuali care au semnat în toamna anului 2009 diverse apeluri în favoarea lui Crin Antonescu ies acum la rampă (e drept că vorbim de foarte puţini, încă) pentru a-şi denunţa colegii şi a insinua (deocamdată în sotto voce) necesitatea acţiunilor punitive. Pe unii îi vedem chiar în spatele preşedintelui interimar în vizite de tip miting electoral precum aceea de duminică, 15 iulie, de la Timişoara, arborând zâmbete triumfătoare ori purtând conversaţii mondene. În acest timp, aceeaşi persoană care proclama pe 3 iulie necesitatea înlăturării lui Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului pentru că, preşedinte de partid fiind, nu poate fi neutru, ţine acum speech-uri înflăcărate exact în calitate de preşedinte de partid şi de aspirant la preşedinţia ne-interimară a României.
Atacul din 2012 al echipei uslaşe, dirijată de trustul Grivco-Intact, este ca şi inexistent.