Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > SENATUL EVZ: Cioran, o afacere românească la Paris
SENATUL EVZ: Cioran, o afacere românească la Paris

SENATUL EVZ: Cioran, o afacere românească la Paris

Cine distruge societatea românească? Ce forţe, obscure sau vizibile, ne-au transformat într-o populaţie derutată, inaptă să acţioneze raţional, trăind de la o improvizaţie la alta?

Ahtiaţi după chilipiruri, obsedaţi de îmbogăţire, ne-am făcut idoli din nulităţi incapabile să rostească o frază inteligibilă. Banii nu le folosesc pentru aşi completa educaţia, ci pentru a-şi trece pe răboj profesionistele mişcării din buric şi veteranele alcovurilor de lux. Modelul societăţii româneşti e rezumabil la cuvintele-cheie ale unei manele: femei, bani, duşmani, lăcomie, mândrie. Mondenităţile ieftine, lăudăroşenia infantilă ne-au coborât atât de mult, încât nu mai reacţionăm decât la morcovul chilipirului şi la stimulentul violenţei sau vulgarităţii. Incompetenţa funcţionarilor duce automat la inconsistenţa deciziilor, iar viziunea conducătorilor e cariată de precaritatea mijloacelor prin care-şi pot pune în practică ideile.

Culmea e că ajungem să ne facem de râs şi atunci când suntem animaţi de cele mai bune intenţii. Recenta istorie a manuscriselor şi obiectelor aparţinându-i lui Emil Cioran a arătat, încă o dată, ce înseamnă confuzia şi dispreţul pe care românii îl au unii faţă de alţii. În loc să se pună de acord, au preferat să liciteze bezmetic, ajungând la sume incredibile, ca şi cum ar fi trebuit să bată recorduri şi nu să-şi atingă, cu costuri cât mai mici, scopul. E adevărat că pentru asta ar fi trebuit să existe o minimă coordonare. Dar cine s-o facă? Dacă nici miniştrii nu-şi cunosc propriile legi, de ce să ne mirăm că un fost şef de academie lansează informaţii care, în loc să limpezească lucrurile, produc diversiune, sabotând o operaţiune care ar fi putut fi încununată de succes. "Privaţii" care şi-au trimis emisarii la Paris ştiau prea bine că, în ceasul al doisprezecelea, două instituţii din România reuşiseră să se înscrie în cursă. Dar ei continuau să funcţioneze sub vraja presei mincinoase şi rău-intenţionate de la Bucureşti. Televiziunile au întreţinut, până la sufocare, atmosfera de bal pompieristic, inducând sentimentul că ei, oamenii cu bani, pot fi salvatorii naţiei.

De ce "privaţii" români şi instituţiile publice au lucrat în cel mai pur stil autohton, excluzând conlucrarea şi urmărind exterminarea concurentului? Pentru că asta ştim noi de acasă. Pentru că asta vedem mereu în familie, pe stradă, la televizor. La noi nu există adevăruri unanim acceptate, ci adevăruri de uz personal. Culmea e că toţi afirmă că vor binele public şi că sunt animaţi de-un patriotism devastator. Finalmente, învingătorul a anunţat că va dona "statului român" greu-obţinutele memorabilia cioraniene. Aştept cu nerăbdare ca minunea să se producă. În realitate, se va întâmpla cu totul altceva: câştigătorul licitaţiei de la Paris se va strădui să menţină la cote înalte atmosfera incendiară deja existentă, îşi va manifesta neîncrederea în instituţiile statului, până când una din ele va achiziţiona, sub presiunea opiniei publice şi a presei, la un preţ fireşte mult mai mare, ceea ce ar fi putut fi cumpărat, într-o ţară de oameni normali, cu o investiţie rezonabilă. Accesele de patriotism vor fi uitate, iar lăcomia va prevala asupra demagogiei care deja aruncă peste "afacerea Cioran" falduri grele de populism şi cinism. Mi-e greu să nu văd în asta încă o "şarjă" a incompetenţei, prostiei şi iresponsabilităţii demne de cele mai necruţătoare pagini ale lui Cioran.

Dac-ar fi de bună credinţă, "privatul îndrăgostit de Cioran" s-ar putea adresa de pe acum uneia din instituţiile unde manuscrisele şi obiectele care i-au aparţinut "scepticului de serviciu" ar merita să ajungă: Biblioteca Centrală Universitară, Biblioteca Naţională, Academia Română, Muzeul Literaturii. Sau, şi mai bine, dacă tot l-a ajutat aerul patriei să se scalde în bani, poate construieşte chiar un muzeu Cioran!

P.S.
Pentru vigilenţii de serviciu care-mi citesc cu lupa relei-credinţe articolele, adaug următoarele: Institutul Cultural Român, din conducerea căruia fac parte, nu are nici atribuţii legale, nici fonduri pentru achiziţionarea şi administrarea bunurilor mobile de patrimoniu (nu e suficient să cumperi, trebuie să dai şi o întrebuinţare corespunzătoare unui bun achiziţionat. Or, ICR nu are în subordine nici muzee, nici biblioteci, nici case memoriale.) Există o lege, nr. 182/2000, care reglementează în amănunt aceste cazuri. Dar asta nu înseamnă că am rămas pasivi în faţa situaţiei cu adevărat excepţionale ivite parcă din senin. În măsura în care ne-a fost cu putinţă, am alertat instituţiile româneşti care ar fi putut intra, legal, în licitaţie, iar prin persoana directoarei ICR Paris am oferit, de la faţa locului, informaţiile necesare şi ajutor direct pentru înscrierea la licitaţie. Mai mult decât atât, reprezentanţii ICR au depus toate diligenţele, fiind efectiv implicaţi pe întreg parcursul procesului de licitaţie, furnizând logistica necesară unei participări decente.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: