Mătăhălos, sumbru, lătrându-şi scurt, vag reptilian, ordinele, omniprezent şi ahtiat după putere, Bogdan Hossu combină haiducia şi violenţa într-un stil unic.

Adversar al unificării mişcării sindicale din România, el calcă apăsat pe urmele "Luceafărului huilei". Băgător de seamă, încă din 1990, în tulburea lume sindicalistă dâmboviţeană, absolventul de telecomunicaţii care urăşte mass-media şi pe jurnalişti a decis c-a sosit momentul să apese pe accelerator.

Cum conducerea opoziţiei a intrat pe mâna unor neisprăviţi de teapa lui Antonescu şi Ponta, Hossu, cu flerul infailibil al fiarei, a simţit că i se oferă o pâine bună de mâncat. Nu c-ar fi suferit de foame până acum! Perfid-duplicitar, a deprins arta de a-şi discredita competitorii, pentru a-i fi mai bine observat profilul statuar.

În marşul triumfalist spre soclu, nu se sfieşte să împartă câte o labă în stânga şi un crampon în dreapta. Prost văzut de ceilalţi lideri sindicali, l-a strivit pe Liviu Luca pentru dubla lui identitate: de membru în consiliul de administraţie al Realitatea Media şi vicelider sindical. Acuzaţie perfect îndreptăţită, deşi vine de la un demagog care cumulează exact aceleaşi suave însuşiri: boss la Cartel Alfa şi reprezentant al angajaţilor radioului public în consiliul de administraţie. Culmea e că Hossu nici măcar nu lucrează la SRR.

De câteva luni, vocea i s-a îngroşat, pumnul îi cade pe masă mai nervos ca oricând, iar ieşirile publice au aerul hăbăuc-belicos al unui ţârcovnic isterizat că muştele îi tulbură somnul de după-amiază. Copie la indigou a "iluminatului" Cozma, Hossu zbiară din toţi bojocii: "Dacă e să murim, murim cu ei de gât!".

Îl priveşti, îţi reprimi un zâmbet, îl mai priveşti o dată: nu, omul nu glumeşte! Îi studiezi mâinile gigantice, şi imaginea celui care ameninţă cu sugrumarea adversarilor nu mai pare chiar atât de ridicolă. Violenţa extremă de azi vine într-un crescendo pe care acest alfa cu înfăţişare de omega a cultivat-o constant în ultimele luni.

Hossu merge pe un repertoriu clasic, folosit cu succes atât de fascişti, cât şi de comuniştii latino-americani: sindicalismul pucist. Pentru el (nu uitaţi: reprezentantul angajaţilor din radio!) "mass-media este un factor perturbator".

Tot el i-a indus naivului Boc ideea de a-i supraimpozita pe artişti şi jurnalişti, asigurându-se că, în felul acesta, cei din mass-media vor adăuga o porţie suplimentară de antipatie în critica - de altfel binemeritată - pe care i-o administrează zilnic.

Sigur pe sine, nu-şi ascunde intenţiile şi nu ezită să-şi deconspire strategiile de luptă: "Am făcut exact ca în Vestul Sălbatic". Surescitat, convins că nimic nu-i mai stă în cale, Hossu a declanşat - după propria mărturie - "un război de gherilă", şuierând ameninţări la adresa celor care îndrăznesc să i se opună: "Orice este posibil într-un război". Un război civil, desigur.

Vă sună cunoscut? N-am mai auzit de prin 1999 acest limbaj, din vremea când Cozma hărţuia puterea politică având în spate câteva mii de mineri. Astăzi, Hossu şi-a asigurat sprijinul poliţiei, ceea ce face ca marşul său forţat spre Cotroceni, în ziua de 24 septembrie 2010, să pară preludiul unei lovituri de stat militare.

În mintea lui Hossu, etapele sunt clar desenate. Le-a enunţat, cu subiect şi predicat, în ultimele luni. Într-o primă fază, va iniţia "un nou tip de acţiune". Adică va crea miliţii private şi, prin forţa pumnului, îi va determina pe cei aleşi în mod democratic să execute ordinele acestor vigilantes. Lucrurile se vor desfăşura prin "vizite de grupuri substanţiale de delegaţi ai sindicatului la locuinţele parlamentarilor". Da, aţi citit corect: vizite la locuinţele parlamentarilor! Cu tot ce implică astfel de acţiuni teroriste: sechestrul de copii, bătaia, violul eventualelor femei aflate acasă. Curat sindicalism!

Etapa a doua este şi ea de inspiraţie la fel de trade-unionistă: decapitarea simbolului puterii în stat. Întrebat care-i sunt, de fapt, intenţiile, Hossu a replicat într-o frumoasă românească: "Să vă schimbăm pe dumneavoastră, domnule preşedinte!". Nici mai mult, nici mai puţin.

În sfârşit, etapa a treia: "Va trebui să-i împingem către o revoluţie". Scurt, leninist, şi cuprinzător. Culmea e că acest program de aruncare în haos a societăţii româneşti nu întâmpină nicio opoziţie. Televiziunile aservite se prefac că nu înţeleg despre ce e vorba, Boc a plecat strategic în Statele Unite, ministrul de interne s-a refugiat, şmecher, în nordul ţării, iar Hossu a speculat momentul mărşăluind, apăsat, elefantin, în fruntea câtorva mii de poliţişti, spre Cotroceni.

De la revendicări legitime, de natură salarială, el a plonjat violent într-o zonă unde nu-l mai pot urma decât aventurierii încolonaţi cândva în spatele lui Miron Cozma. Pe 24 septembrie am asistat la o repetiţie generală. Nu ştim când va avea loc spectacolul propriu-zis. Ştim însă numele regizorului: Bogdan Hossu. Şi mai ştim că va fi un spectacol cu victime.